Aproximativ 50 de orădeni au stat trei ore, sâmbătă, în Piaţa Unirii, doar ca să se privească unii pe alţii în ochi. La iniţiativa unui fotograf orădean, tinerii au ales să facă parte dintr-un aşa-numit experiment mondial de promovare a conexiunii umane.

"Întâmplător, în urmă cu o săptămână, am văzut pe Facebook că astfel de evenimente se organizează în mai multe oraşe din lume. Am decis să plănuiesc unul şi la Oradea, pentru că iubesc oamenii, viaţa, iubesc să iubesc", a explicat Gaspar Norbert, iniţiatorul acţiunii, pentru BIHOREANUL.

Tânărul a creat un eveniment pe Facebook la care şi-a invitat prietenii şi cunoscuţii şi a adunat rapid în jurul său adepţi care să susţină evenimentul la care singura regulă a fost să priveşti în ochi pe cineva.

Locul de adunare a fost în Piaţa Unirii, unde, timp de trei ore, circa 50 de participanţi au stat, în ciuda gradelor puţine de afară, şi s-au privit în ochi. Între ei au pus şi afişe pe care scria: "Unde este conexiunea umană? Împarte un minut de contact pentru a afla".

De asemenea, unii participanţi au împărţit şi "free hugs", adică îmbrăţişări gratuite, trecătorilor, cu acelaşi scop de a crea o legătură umană.

Printre oraşele în care au avut loc sâmbătă evenimente similare se numără Buenos Aires (Argentina), Melbourne (Australia), Viena (Austria), Bruxelles (Belgia), Copenhaga (Danemarca), Londra (Marea Britanie), Paris (Franţa) ori Roma (Italia).