Cazul copiilor de grădiniță îmbolnăviți cu Salmonella ia amploare. După episodul de la mijlocul lunii, când copii de la Crescendo Montessori au făcut toxiinfecţii din cauza contaminării cu Salmonella, mai mulți micuți de la încă o grădiniță din Oradea, Joyfull, au fost găsiţi contaminaţi cu aceeași bacterie.

Numărul copiilor bolnavi a ajuns la 10, din care doi sunt spitalizaţi, iar alţi cinci aşteaptă rezultatul analizelor. Ambele unități au fost deservite de firma de catering Sarabo Better Food.

Bilanţ mărit

„Pentru şapte copii de la grădiniţa Crescendo Montessori, rezultatele analizelor au evidenţiat Salmonella de tip BO, iar pentru alţi trei copii de la aceeaşi grădiniţă probele sunt încă în lucru. În acelaşi timp, pentru încă trei copii de la grădiniţa Joyfull rezultatele au ieşit tot pozitive, fiind evidenţiată Salmonella de tip BO, iar pentru doi probele sunt încă în lucru”, a declarat luni BIHOREANULUI dr. Daniela Rahotă, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

Dintre cei 10 copii identificaţi cu Salmonella, doi sunt internaţi încă la Spitalul Municipal. „Starea lor este bună”, a spus dr. Rahotă.

Totodată, reprezentanta DSP Bihor a reiterat faptul că directoarea grădiniţei Crescendo Montessori a raportat cu mare întârziere îmbolnăvirea copiilor, abia vineri, 22 iunie, la nouă zile după data la care aceştia au suferit toxiinfecţiile alimentare, 13 iunie.

„Noi am trimis o echipă de colegi la firma Better Food, care a asigurat serviciile de catering pentru cele două grădiniţe, dar este tardiv, deoarece probele alimentare se păstrează doar 48 de ore, atât la grădiniţă, cât şi la firma de catering”, a mai spus reprezentanta DSP Bihor.

Autosesizare şi amendă

Vineri, firma a fost controlată și de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPCT) Bihor, care s-a autosesizat şi a sancţionat-o cu o amendă, însă pentru alte nereguli, deoarece instituţia nu are competenţe privind verificarea siguranţei alimentare.

„Ne-am autosesizat, nu am primit nicio reclamație. (...) În spațiile frigorifice de depozitare s-au găsit 16 chifle de pâine în stare congelată fără niciun fel de elemente de identificare şi 6 kilograme de legume congelate care, la fel, nu aveau elemente de identificare”, a declarat şeful CJPC Bihor, Giani Bura. Din acest motiv, firma a fost sancţionată cu o amendă de 8.000 lei, deja plătită.

Pe de altă parte, la controlul CJPC nu s-au găsit produse expirate, ci doar o greșeală de informare a consumatorilor, și anume faptul că în lista de meniu ingredientele preparatelor culinare nu sunt menționate în ordinea descrescătoare a ponderii lor în produsul final, motiv pentru care firmei i s-a aplicat şi o sancţiune cu avertisment.

„Nicio explicaţie logică”

În ceea ce îl priveşte, patronul firmei de catering, Raul Sasca, nu neagă vreo greşeală a angajaţilor săi, dar susţine că la verificările instituţiilor de control aceştia nu au fost depistaţi ca purtători de Salmonella. Totodată, bărbatul afirmă că este afectat de două ori: atât pentru că e pusă în discuţie firma, cât şi pentru că propriul fiu a fost spitalizat din cauza toxiinfecţiei.

„Eu nu pot să vă spun decât că la o zi după incident au venit la firmă toţi, de la DSVSA, DSP şi OPC, şi au făcut analize la toţi angajaţii mei, inclusiv la şofer, şi la niciunul nu au găsit Salmonella. Gândiţi-vă că la Montessori era şi fiul meu, când am făcut mâncare pentru Montessori am făcut şi pentru fiul meu. Şi fiul meu a fost în spital”, a declarat Raul Sasca, luni, pentru BIHOREANUL.

Acesta a spus că „nu am pus piedică niciunei instituţii de control” şi consideră că „e ghinionul meu, e baiul meu, vreau doar să se termine, nu mai pot să spun altceva decât că aştept rezultatul anchetelor instituţiilor”.

Întrebat cum îşi explică, totuşi, faptul că situaţiile de contaminare cu Salmonella s-au înregistrat doar la grădiniţe unde firma sa furnizează servicii de catering, Sasca a admis că este singurul „factor comun”: „Nu am nici un fel de explicaţie logică în afară de faptul că sunt factorul comun”.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, după ce mai mulţi copii care frecventează cursurile grădiniţei Crescendo Montessori din Oradea au ajuns la spital, iar pentru primii doi dintre ei analizele confirmaseră că sunt infestaţi cu Salmonella, administratorii centrului educaţional au decis, săptămâna trecută, să închidă porţile unităţii. "Tuturor părinţilor care au plătit taxa şcolară în avans li se vor restitui banii în cel mai scurt timp posibil”, declara săptămâna trecută, Anca Raluca Pop, directoarea centrului.

Citiți mai mult în articolul „Scandalul salmonella: Grădiniţa privată Crescendo Montessori şi-a închis porţile, părinţii primesc banii înapoi”