Aşa cum am mai arătat, modul de utilizare al aparatelor radar este reglementat de o dispoziţie a Inspectorului General al Poliţiei Române care nu a fost publicată niciodată în Monitorul Oficial, dar care se aplică concret în procedura de constatare a abaterilor la regimul vitezei legale.

În cazul autovehiculelor înregistrate cu o viteză de circulaţie mai mare decât limita maximă admisă pe sensul opus celui pe care se află în deplasare autospeciala echipată cu radar, acestea vor fi oprite astfel: de către echipajul care acţionează la oprire, autospeciala cu echipamentul radar urmând a continua activităţile curente sau de către echipajul aflat în autospeciala cu echipament radar, prin utilizarea mijloacelor de semnalizare acustice şi luminoase, în lipsa unui alt echipaj care să acţioneze pentru oprire.

Dacă conducătorul autovehiculului ţintă opreşte pe partea dreaptă a sensului său de mers, conducătorul autospecialei va întoarce în condiţii de siguranţă şi va poziţiona autospeciala în spatele autovehiculului mai sus menţionat, operatorul radar având astfel posibilitatea de a filma şi înregistra, dacă este cazul, atât comportamentul contravenientului, cât şi modul de acţiune al poliţistului care a procedat la legitimarea acestuia.

În cazul în care conducătorul autovehiculului ţintă nu opreşte pe partea dreaptă a sensului său de mers, conducătorul autospecialei, având în funcţie mijloacele acustice şi luminoase, va proceda la urmărirea autovehiculului ţintă, în vederea opririi acestuia şi aplicării sancţiunii contravenţionale.

În situaţia utilizării echipamentului radar pe autostrăzi, autospeciala nu va fi staţionată şi nu va fi condusă pe banda de urgenţă, în vederea constatării contravenţiilor. Este permisă poziţionarea autospecialei în interiorul spaţiilor de servicii şi pe căile de acces ale acestora, pe bretele de acces în autostradă sau în orice loc aflat în afara părţii carosabile.

Oprirea autovehiculelor se va face fie la punctul de control, de către lucrătorul de poliţie care efectuează semnalul de oprire, fie prin preluarea din mers, de către un echipaj de poliţie auto sau moto inscripţionat corespunzător, în vederea conducerii acestora la punctul de control, care poate fi în spaţiile de servicii, punctele de taxare sau în orice alt loc aflat în afara părţii carosabile.