Şeful statului a semnat, luni, decretul pentru eliberarea din funcţie prin pensionare a procurorului orădean Alexandru Lele, controversatul magistrat suspendat în 2002 pentru corupţie şi reabilitat în decembrie 2008, după ce a fost scos de sub urmărire penală.

Procurorul, care activa în prezent în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, şi-a depus cererea de pensionare în această vară, după ce colegii săi i-au respins în unanimitate candidatura pentru Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din cauza numeroaselor probleme pe care le-a avut de-a lungul anilor în activitate.

"Spălat" după moartea lui Panait

Procurorul Alexandru Lele este cel care, în aprilie 2001, a dispus arestarea lui Adrian Tărău, fiul fostului prefect PSD al judeţului, Aurel Tărău, sub acuzaţia de complicitate la contrabandă cu produse petroliere, demers care a fost mult discutat în contextul în care magistratul a fost acuzat ulterior de corupţie.

În 27 martie 2002, procurorul bucureştean Cristian Panait (29 de ani) de la Parchetul instanţei supreme, în baza unui mandat legal, a descins la locuinţa procurorului orădean Alexandru Lele, care chemase jurnalişti la el acasă, pentru a asista la demersul anchetatorului său. În timpul percheziţiei, Lele a criticat modul în care decurgea ancheta în cazul său, afirmând că aceasta are conotaţii politice.

În 10 aprilie 2004, procurorul Cristian Panait - cel care a declanşat acţiunea penală împotriva lui Lele, demers judiciar semnat şi de şeful anchetatorului, Ovidius Păun - s-a sinucis, aruncându-se de la etajul imobilului în care locuia în sectorul 2 al Capitalei.

Toată ancheta în cazul Lele a fost ulterior reluată, procurorul bihorean fiind trimis în judecată însă mai târziu, în 25 mai 2006. Dintr-un motiv procedural, dosarul a fost restituit Parchetului, unde, un an mai târziu, s-a închis.

Avertizat pentru "gravă neglijenţă"

După reluarea activităţii, Alexandru Lele a fost din nou pus sub anchetă, de astă dată de Consiliul Superior al Magistraturii care, în vara acestui an l-a şi sancţionat cu avertisment pentru "exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă", acuzaţiile referindu-se la nelucrarea unor dosare pentru perioade mari de timp, raportarea unor statistici nereale, cercetarea şi arestarea ilegală a unor persoane.

Acuzaţiile se referă la problemele mai vechi ale magistratului, a căror verificare a fost suspendată pe perioada cât a fost urmărit penal. Lui Lele i s-a imputat arestarea, în aprilie 2001, a omului de afaceri orădean Adrian Tărău, exonerat ulterior de instanţele de judecată, care au declarat arestarea drept o gravă eroare judiciară şi au obligat statul român la despăgubiri de 20.000 de lei în favoarea afaceristului.

Totodată, la luarea deciziei, membrii CSM au ţinut cont şi de alte abateri disciplinare, cum ar faptul că în perioada 1994-2000, procurorul orădean a lăsat în nelucrare dosare penale pentru perioade mari de timp, iar în 2001 ar fi raportat statistici nereale.

Lui Lele i s-a mai imputat achitarea definitivă a 32 de persoane pe care le-a trimis în judecată şi despre care s-a dovedit că nu au comis faptele respective, respectiv arestarea ilegală şi cercetarea abuzivă a mai multor persoane.

Din nou cercetat

În prezent, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală împotriva magistratului pentru loviri şi alte violenţe în urma unei altercaţii în care Lele a fost implicat în vara anului 2007 cu doi fraţi orădeni Adrian şi Gabriel Ilieş.

Cei doi au fost atacaţi de magistrat cu un par, după ce şi-au încercat claxonul autoturismului lângă locuinţa acestuia.

În urma incidentului, fraţii Adrian şi Gabriel Ilieş sunt urmăriţi penal, la rândul lor, pentru violare de domiciliu şi vătămare corporală.