Procurorul orădean Sebastian Vălean a fost instalat, vineri, în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, într-o ceremonie la care presa locală nu a fost invitată şi la care a fost prezent procurorul general Augustin Lazăr.

Vălean (foto stânga) este fostul şef al Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului şi a fost numit în funcţie prin Hotărârea din data de 5 iulie a.c. a Secţiei de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după ce a candidat singur pentru această funcţie.

După cum BIHOREANUL a mai scris, acesta a primit nota 8 la proba scrisă şi 9,79 pentru proiectul de management, cea din urmă fiind cea mai mare notă dintre cele acordate magistraţilor din Bihor la această probă.

Potrivit unui comunicat transmis presei vineri, ulterior ceremoniei de investire, de către Parchetului Curţii de Apel Oradea, la eveniment au participat magistraţi de la toate parchetele din subordinea PCA, inclusiv fostul şef al unităţii, Aurel Mascaş (foto dreapta), pensionat.

Apel la unitate

În esenţă, documentul arată că, în faţa magistraţilor bihoreni, Augustin Lazăr (foto mijloc) şi-a "exprimat încrederea" în capacitatea acestora de a-şi exercita rolul în societate, şi a spus că "este nevoie de un semnal de unitate  şi de implicare", "în contextul evoluţiilor înregistrate de sistemul judiciar, extrem de intense, din ultimii doi ani, marcate de modificări legislative care afectează magistratura şi justiţia penală, dar şi de atacuri la adresa judecătorilor şi procurorilor".

"Independenţa procurorilor, esenţială pentru statul de drept, este garanţia unei justiţii imparţiale şi eficiente şi reprezintă o necesitate pentru a ne asigura că justiţia, ca una dintre puterile statului, prin instituţiile sale, este capabilă să îşi îndeplinească rolul de a menţine echilibrul puterilor şi corectitudinea relaţiei dintre stat şi cetăţean. Instalarea unui nou procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este un moment special şi important pentru instituţie, onorant pentru noul titular al funcţiei, care se constituie în acelaşi timp într-un mesaj de continuitate", a declarat, potrivit comunicatului, Augustin Lazăr.

Informarea mai precizează şi că noul şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea "a subliniat că obiectivul prioritar al instituţiei rămâne acela de consolidare instituţională, precum şi continuarea perfecţionării profesionale a procurorilor, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în faza de urmărire penală, reducerea numărului de achitări".

Vizită la parchete

În altă ordine de idei, la Oradea, Augustin Lazăr a vizitat, joi, mai multe unităţi de parchet subordonate Parchetului Curţii, discutând cu procurorii atât despre activitatea lor curentă, cât şi despre probleme de natură economico-financiară, "respectiv necesităţile de investiţii şi reparaţii la sediile unor parchete".

Fără să argumenteze şi fără să dea exemple concrete, comunicatul arată că în cursul întâlnirii de vineri au fost prezentate şi statisticile primului semestru al anului 2018, "din care rezultă că indicatorii de calitate au înregistrat îmbunătăţiri, prin  folosirea eficientă a resurselor umane şi materiale, profesionalism şi management adecvat".