Daniel Morar, procurorul-şef al DNA, a declarat că dosarele referendumului vor scoate la lumină nume grele din politica românească.

Acesta a dat ca exemplu dosarul de la Cluj, despre care spune că este încă într-o fază iniţială, iar procurorii îi vor lua în curând la întrebări pe complicii celor anchetaţi deja.

"Mai există un dosar cu nume sonore. Ştiţi că nu am făcut previziuni, dacă o să fie, o să vedeţi. Cu siguranţă o să fie şi alte persoane. Deci vor urma. Acolo e vorba de fraude care s-au comis în sectii de votare. E greu de explicat. 100 de voturi de la persoane care nu există", a declarat şeful DNA.

De asemenea, Morar a spus că la referendum au votat în localităţile de domiciliu militari aflaţi la Afganistan, deţinuţi aflaţi în închisoare, precum şi decedaţi.

"S-a constatat că există persoane fantome, persoane care nu există. Seria şi numărul de buletin şi cod numeric personal nu au fost identificate în baza de date. Există persoane care nu au votat, ele erau plecate la muncă în străinătate, dar apar că ar fi votat şi în mod corespunzător buletinele au fost introduse în urmă. Există persoane din teatrele de operaţiuni, militari care se află la Kandahar sau unde se află, care au votat acolo sau nu - nu ştim sau probabil ştim, nu am amănuntul acesta -, dar cu siguranţă au votat în localităţile lor natale în condiţiile în care ei erau în Afganistan. Există persoane decedate care figurează că au votat. Există persoane care se aflau în penitenciar în acea zi, în executarea unor pedepse, şi care au votat iarăşi în localităţile natale", a afirmat, la Realitatea TV, Daniel Morar.

El a subliniat că toate acestea duceau la ideea unei fraude, motiv pentru care a fost începută urmărirea penală şi se desfăşoară astfel verificări, pentru infracţiunea curprinsă în legea referendumului sau în alte legi, inclusiv în legea privind combaterea faptelor de corupţie.

Şeful DNA a arătat că procurorii au mijloacele lor de investigare, primul e observaţia. Astfel, într-o secţie rurală cu o mie de votanţi, 400 au votat în ultimele trei ore, de la 20.00 la 23.00. În secţii de votare cu 600 de persoane au votat afirmativ în ultimele trei ore. "E şi o chestiune de imposibilitate fizică, dacă socotim că în trei ore, raportat la numărul alegătorilor prezenţi: votantul termina votul în 20 de secunde", a declarat Morar.

El a explicat faptul că s-a observat că în localităţi cu o mie de locuitori 40 la sută dintre alegători au votat între orele 20.00-23.00, în condiţiile în care în 11 ore, în alte locuri, au votat 60 la sută din persoane.

Morar a susţinut că toate aceste situaţii nefireşti s-au confirmat în urma cercetărilor.

"Nu investighează nimeni nicio persoană care a votat sau cu cine a votat. Sunt întrebate (persoanele-n.r.) dacă au votat pe două liste şi procurorilor li s-a răspuns că nu au votat şi lucrurile au devenit simple", a precizat, al Realitatea TV, şeful DNA.

Sursa: Mediafax