Directorul medical al Spitalului, Doinea Motan Ganea, a declarat că procurorul-şef al DNA Suceava, Marius Surdu, are o plagă tăiată în zona toracică şi a fost supus unei operaţii, iar în prezent este în afara oricărui pericol.

Potrivit acesteia, pacientul este internat la secţia de terapie intensivă. "Este stabil hemodinamic şi nu întrevedem complicaţii ulterioare", a spus Ganea.

Medicul nu a putut preciza în ce împrejurări a fost rănit procurorul, dar surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX, că acesta ar fi încercat să se sinucidă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Mihai Hurjiu, a declarat că în noaptea de vineri spre sâmbătă la 112 a fost sesizat un incident legat de "vătămarea corporală a unei persoane", iar echipaje de Poliţie şi Ambulanţă au mers la faţa locului, unde s-a constatat că este vorba despre un procuror, astfel că în acest caz a fost sesizat Parchetul Tribunalului Suceava.

Marius Adrian Surdu a fost numit la conducerea Serviciului teritorial Suceava al DNA în noiembrie 2008, dată până la care a condus Serviciul teritorial Bucureşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.