Aflat de aproape un deceniu la conducerea Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR), unde trebuie spus că s-a remarcat ca un profesionist, liberalul Cristian Buzlea are soluţii de rezervă dacă, din senin, ar rămâne fără funcţie.

Din 2012, Buzlea are o catedră de profesor de religie rezervată la Colegiul Tehnic Traian Vuia, pentru că Legea Educaţiei le permite dascălilor care ocupă funcţii de conducere sau demnităţi să ţină blocat postul la nesfârşit.

Asta înseamnă că postul nu poate fi scos la concurs, fiind ocupat doar temporar de alţi profesori, care speră să devină într-o zi titulari. Dezvăluirea privind directorul OJFIR Bihor a făcut-o recent site-ul de investigaţii Recorder, care a publicat un articol despre cei peste 1.500 de profesori din întreaga ţară care nu profesează, dar nici nu-i lasă pe alţii în locul lor, cel dintâi fiind chiar preşedintele Klaus Iohannis, cu o catedră de fizică rezervată încă din 1997!

Bihorel s-a interesat şi, în judeţul nostru, pe lângă Buzle, mai sunt 8 asemenea catedre rezervate, din care 4 pentru profesori deveniţi primari (cum e cazul primăriţei din Brusturi, Livia Bârlău, ori al celui din Remetea, Ioan Copil), 3 pentru dascăli ajunşi consilieri în Ministerul Educaţiei şi unul pentru deputatul slovac Adrian Merka, la bază profesor de sport la Budoi, dar din 2004 parlamentar.

Sigur că, dacă îi întrebi, politrucii spun că încurajează tinerii să devină profesori, medici, ingineri şi orice vor. Atât doar că n-au loc de "rezervişti"...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!