Decani și cadre didactice de la șapte facultăți ale Universității din Oradea au vizitat Campusul Dual, dotat cu ateliere și echipamente necesare ca elevii bihoreni să învețe meserii cerute pe piața locală a muncii, a anunțat instituția academică vineri, printr-un comunicat de presă.

Rostul vizitei a fost ca universitarii să înțeleagă cum se pot implica în această formă de educație, în contextul în care Universitatea va lansa, în premieră, un program de licență dual, adică în care pregătirea studenților se va face atât în facultate, cât și în companii.

Este vorba de specializarea Mecatronică în sistem dual, la care tinerii se vor putea înscrie începând cu admiterea din această vară, având disponibile 30 de locuri fără taxă și alte 60 cu taxă.

Să vină firmele!

Rectorul UO, Constantin Bungău, a făcut însă un apel către companiile locale, să se implice în învățarea prin muncă, deocamdată aportul lor fiind considerat modest.

„Provoc Consiliul Județean și Primăria Municipiului Oradea să găsească soluții, poate să reducă taxele și impozitele agenților economici, pentru a-i încuraja să integreze cât mai mulți tineri în sistemul învățământului dual”, a spus Constantin Bungău.

Rectorul a explicat și că a cerut ca dascălii universitari să participe la întâlnirea din Campusul Dual Oradea „ca să vadă cu ochii lor care sunt dotările tehnice de aici și ce pot face, cu studenții și cu elevii, pentru îmbunătățirea abilităților profesionale ale acestora”.

Totodată, și-a exprimat speranța ca firmele locale să ofere burse pentru viitorii masteranzi și doctoranzi din învățământul dual.

„Trebuie să stăm de vorbă cu operatorii economici, pentru a-i implica în pregătirea forței de muncă de care au cu adevărat nevoie. Le spun încă o dată colegilor mei că au și ei libertatea de a face acest lucru, pentru ca parteneriatul asumat de Universitatea din Oradea să devină un adevărat succes. Ne dorim să vină spre Campusul Dual cât mai mulți operatori economici care să solicite parteneriate pentru învățământul dual”, a concluzionat Bungău.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!