A 14-a conferinţă internaţională MODTECH (Modern Technologies, Quality and Innovation) s-a desfăşurat săptămâna trecută la Slănic Moldova şi a adunat aproximativ 200 de lucrări realizate de autori şi coautori din 18 ţări. Universitatea din Oradea a fost reprezentată de cinci lucrări, iar una dintre ele a fost premiată cu locul II la categoria "Seniori".

Lucrarea în cauză se numeşte "Sisteme CAD/CAM utilizate la proiectarea şi realizarea electrozilor" şi a fost realizată de profesorii orădeni Traian Buidoş (foto), Iulian Stănăşel şi Mihai-Dan Groza. Această lucrare a prezentat aspecte ale proiectării şi realizării electrozilor pentru prelucrarea prin eroziune electrică a părţilor active ale matriţelor, cu ajutorul sistemelor integrate CAD/CAM. Performanţa e cu atât mai lăudabilă cu cât doar şase lucrări au fost premiate, din cele aproximativ 200 prezentate: trei la categoria seniori, trei la juniori (adică participanţi până în 35 de ani).

Profesorii Mircea-Petru Ursu şi Traian Buidoş au mai prezentat în cadrul conferinţei şi "Aplicaţii ale microundelor pentru recondiţionarea obiectelor de patrimoniu", adică o soluţie pentru recondiţionarea obiectelor de patrimoniu afectate de probleme precum aciditatea ridicată, atacul ciupercilor, pierderea elasticităţii sau alterarea culorilor.

Conferinţa internaţională a fost organizată de Asociaţia Profesională în Tehnologii Moderne de Fabricaţie MODTECH Iaşi - România, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Universitatea Tehnică a Moldovei (Chişinău) şi Institutul de Ştiinţe Tehnice al Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte ITS SASA (Belgrad).

Fiecare lucrare a fost evaluată de cel puţin câte doi recenzori de specialitate din ţară şi străinătate, conform unor criterii bine stabilite, precum însemnătatea stadiului actual al tematicii abordate, originalitatea lucrării, calitatea metodologiei de cercetare sau validitatea rezultatelor şi interpretării.