Reuniţi luni în şedinţă, senatorii Universităţii din Oradea şi-au dat acordul ca mai mulţi profesori universitari pensionari să predea în continuare. Conform Legii Educaţiei, dascălii ajunşi la pensie pot fi păstraţi la catedră cu acordul anual al Senatului şi pot fi remuneraţi doar în regim de plată cu ora, fiind consideraţi cadre didactice asociate.
Printre cei care au primit acordul anual al Senatului se numără Dinu Fodor, Macedon Ganea, Ioan Mihăilă (toţi de la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică), Ecaterina Hanţiu (Litere), Barbu Cuparencu, George Ionescu, Aurel Lazăr, Vasile Radu Spineanu (de la Facultatea de Medicină şi Farmacie).
Tot luni, senatorii au aprobat mai multe nominalizări făcute de Facultatea de Medicină pentru şefia unor secţii ale Spitalului Judeţean Oradea, aşa cum prevede legea pentru orice unitate care are statut de spital clinic. Majoritatea persoanelor nominalizate sunt şi în prezent şefi de secţii, cărora le expiră mandatele, motiv pentru care au fost propuşi să exercite încă un mandat.
Astfel, Amorin Popa a fost propus de Facultatea de Medicină, iar Senatul Universităţii a fost de acord, ca să conducă Secţia de Interne I, Floare Sărac - Dermatovenerologia, Ciprian Brisc - Gastroenterologia, Călin Hozan - Ortopedia I, Marcel Negrău - secţia ATI I, Edina Szabo - Laboratorul de Radioterapie, Mariana Mureşan - Laboratorul de Analize Medicale, Gabriel Mihalache - Serviciul de Medicină Legală, Elena Roşca - Serviciul de Anatomie Patologică şi Simona Mihuţiu - secţia de Oncologie.
În aceeaşi şedinţă, Senatul a aprobat decernarea titlului de Doctor Honoris Causa istoricului Nicolae Edroiu, directorul Institutului de Istorie George Bariţiu din Cluj-Napoca. Ceremonia, prima de acest gen desfăşurată la Universitatea din Oradea în mandatul actualei conduceri, va avea loc pe 9 noiembrie.