Inspectoratul Şcolar şi Sindicatul Liber din Învăţământ au stabilit un mod unitar de plată a dascălilor bihoreni care sunt nevoiţi să ţină orele colegilor care lipsesc, din diferite motive, cel mult cinci zile, astfel că au nevoie doar provizoriu de un înlocuitor.

Potrivit şefului IŞJ Bihor, Daniel Negrean, o astfel de procedură a fost necesară pentru că nu toate unităţile de învăţământ plăteau suplinitorii, chit că acest lucru e prevăzut în contractul colectiv de muncă al dascălilor. "Dorim ca de acum înainte să existe reguli clare şi unitare în judeţ pentru toţi profesorii", a declarat Negrean, marţi, pentru BIHOREANUL.

Profesorii suplinitori vor fi plătiţi în regim de plata cu ora. Dacă sunt de specialitatea colegului pe care îl înlocuiesc, vor primi bani ca personal calificat, dacă nu, ca personal necalificat.

Totodată, dacă profesorul înlocuitor are un contract individual de muncă pentru plata cu ora cu şcoala, va fi plătit din prima zi în care ţine locul colegului absent, în baza unui act adiţional. Dascălii care nu au un astfel de contract cu unitatea de învăţământ vor fi plătiţi, însă, doar din a doua zi de înlocuire, deoarece contractul nu poate intra în vigoare decât la cel puţin o zi după înregistrare.

Directorul şcolii e cel care stabileşte suplinitorii profesorilor care lipsesc, fiind obligat să asigure un dascăl pentru fiecare oră, astfel încât elevii să fie supravegheaţi în permanenţă.