În a treia zi de proteste a cadrelor didactice din Bucureşti, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a primit de la profesori cadouri simbolice.

Funeriu s-a ales, astfel, cu zece perechi de papuci din plastic, ca să aibă cu ce să plece şi să nu se mai întoarcă la Minister, pâine şi covrigi, adică masa zilnică a cadrelor didactice, un pumn de monede ca semn al nemulţumirii faţă de nivelul salariilor din învăţământ, dar şi o diplomă de Bacalaureat. Cel din urmă cadou e cauzat de faptul că Funeriu nu şi-a echivalat studiile făcute în străinătate.

Miercuri, dascălii au protestat în faţa ministerului purtând în piept în loc de mărţişoare fluturaşii de salariu sau bileţele pe care scria "Sărăcie. Umilinţă. Dispreţ". Calendarul protestelor sindicaliştilor din învăţământ continuă şi săptămâna viitoare.