Greva generală din învățământul preuniversitar, anunțată inițial pentru data de 25 mai, se amână. Decizia a fost luată de conducerile federațiilor sindicale „Spiru Haret” și FSLI, după centralizarea voturilor exprimate de membrii de sindicat în cadrul referendumului intern.
Potrivit unui comunicat transmis de cele două federații, doar 19,2% dintre membrii consultați au votat pentru declanșarea grevei generale, procent insuficient pentru ca protestul să poată fi pornit conform condițiilor statutare.
Reprezentanții profesorilor susțin că rezultatul votului a fost influențat de contextul politic actual, generat de demiterea Guvernului Bolojan. Sindicaliștii spun că, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, o grevă declanșată acum „ar rămâne fără niciun rezultat”.
„Deși mulți colegi sunt gata de luptă, mesajul din teritoriu este clar și întemeiat: o grevă declanșată acum, fără un Guvern cu puteri depline la masa negocierilor, ar rămâne fără niciun rezultat”, se arată în comunicatul semnat de liderii FSE „Spiru Haret” și FSLI.
Federațiile sindicale precizează însă că nemulțumirile angajaților din educație rămân valabile și că lista de revendicări va fi pusă pe masa viitorului Guvern, imediat după învestirea acestuia. Dascălii și alți angajați din învățământ sunt nemulțumiți de majorările de norme, tăierile de norme de hrană și alte măsuri de austeritate luate de Guvernul Bolojan.
Totodată, sindicaliștii anunță că vor continua presiunile în Parlament și că îi vor reaminti președintelui Nicușor Dan că are „o restanță” față de angajații din educație.
„Avertizăm clar: dacă viitorul Executiv va fi refractar la problemele care afectează grav salariații și elevii, acțiunile de protest vor fi reluate, conform unui nou calendar”, mai transmit reprezentanții profesorilor.