O carte dedicată memoriei profesor de sport şi antrenor beiuşean Matei Francisc a fost lansată vineri, 2 martie, la Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" din Beiuş. Legendarul om al sportului, fost antrenor al lotului naţional de atletism şi arbitru naţional şi internaţional, este comemorat în cartea ce îi poartă numele, semnată de profesorul Ioan Dărăbăneanu, fost elev şi, ulterior, coleg cu Nea Matei, cum era cunoscut de toată suflarea oraşului, la "Samuil Vulcan".

Într-o activitate prodigioasă, continuată mult timp după ieşirea la pensie, profesorul Matei Francisc a format şi antrenat zeci de viitori campioni naţionali la atletism. O parte dintre ei apar în carte, inspirat incluşi de către autor sub titlul de capitol "Opera profesorului Matei Francisc".

Nume ca Radu Aron, Ionel Bondor, Vasile Coroiu, Georgeta Odobasianu, Laurenţiu Dale, Vasile Marcu, Dorel Mititelu, Olga Muşat, Gheorghe Popa Bota, doar câteva din destinele pe care profesorul Matei le-a influenţat şi călăuzit, se constituie împreună într-un C.V. de-a dreptul impresionant.

Cartea, realizată cu sprijinul Coraliei Ursuţ, nepoata profesorului Matei, şi ea fostă atletă de performanţă, în prezent profesor de sport la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea, a fost declarată o carte eveniment de către profesorul şi marele iubitor de sport Viorel Codreanu, unul dintre vorbitori.

"Universul ăsta în care trăim îl putem pigmenta din când în când cu atfel de evenimente capitale", a afirmat şi poetul Nicolae Brânda, care a sintetizat perfect atmosfera lansării de la Beiuş adresându-se publicului cu sintagma "dragi prieteni". De altfel, mai mulţi dintre cei prezenţi au luat cuvântul la microfon, evocând personalitatea lui Nea Matei şi amintiri personale cu acesta.

Profesorul şi antrenorul de atletism Matei Francisc s-a născut în anul 1913, şi a participat ca sportiv la Olimpiada de la Berlin din 1936. Ca antrenor a avut mulţi campioni republicani la probele de disc, suliţă şi săritura în lungime. A ajuns la Beiuş în anul 1956 ca profesor de sport la Liceul 1, actualul Colegiu Naţional "Samui Vulcan". Aici a muncit până la ieşirea la pensie în anul 1973, după care a continuat să antreneze până în anii 90. A încetat din viaţă în 2003.

Pentru profesorul Ioan Dărăbăneanu, noua apariţie este o continuare a preocupărilor sale din ultimii ani care vizează personalităţile beiuşene din domeniul învăţământului şi culturii. Precedenta sa carte, "Catedra Cimitirului din Deal", apărută în anul 2013, trece în revistă majoritatea dascălilor beiuşeni trecuţi în nefiinţă. 

Cartea "Matei Francisc", apărută la Editura Inspirescu din Satu Mare, se găseşte la autor şi costă 20 de lei.