Municipalitatea a anunţat luni că programul de vizitare a Turnului Primăriei a trecut la orarul de vară. Dacă până acum orădenii sau turiştii puteau admira panorama asupra oraşului de marţi şi până duminică, între orele 12.30 şi 16.30, din 23 aprilie acest program a fost prelungit.
Astfel programul de vizitare este următorul: luni - închis, marţi-vineri 12:30 - 18:30 (la ora 18 se face intrarea ultimului grup/ultimei persoane) şi sâmbătă - duminică 12:30 - 19:30 (la ora 19 se face intrarea ultimului grup/ultimei persoane).
"Reamintim că în zilele de sărbători legale obiectivul turistic este închis, iar în zilele în care condiţiile meteo sunt nefavorabile accesul la cota maximă nu este permis din motive de siguranţă", se arată într-un comunicat al Primăriei.
Turnul Primăriei are trei nivele de la care vizitatorii pot admira panorama oraşului la o înălţime de 35,8 metri, 40,25 metri şi respectiv 50 de metri. Scara de la primul nivel al Primăriei şi până în vârful turnului numără 250 de trepte.
Accesul în turn se face pe baza unei taxe de acces de 5 lei pe persoană. Pentru grupurile organizate mai mari de zece vizitatori, dar şi pentru elevi şi studenţi preţul taxei este de 3 lei pe persoană.