Prezenţi acum la Oradea şi Timişoara, reprezentanţii Federaţiei Române de Baschet se vor întruni pe 25 iulie la Oradea, când va fi zi de pauză la Campionatul European feminin U18 - Divizia B, şi vor stabili programul etapelor din noul sezon.
Noua ediţie a Ligii Naţionale de baschet masculin va cuprinde un număr redus de echipe însă, 13, faţă de 16, câte erau prevăzute, şi asta pentru că trei echipe cu drept de a evolua pe prima scenă baschetbalistică a ţării (Farul Constanţa, Concordia Chiajna şi nou promovata Ţtiinţa Bucureşti) nu s-au mai înscris.
Motivul neînscrierii celor trei echipe este de ordin financiar, după ce Federaţia Română de Baschet a decis ca, începând din sezonul 2014-2015, orice echipă de prima ligă să aibă o formaţie secundă în divizia a II-a, iar cele trei cluburi nu-şi pot permite.
În ce o priveşte pe formaţia orădeană, aceasta va avea o asemenea echipă, în colaborare cu Universitatea şi LPS Bihorul.