Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor, custode al zonei protejate ROSPA 0115 Defileul Crişului Repede – Valea Iadului, o arie de protecţie avifaunistică în care trăiesc 25 de specii de păsări ocrotite la nivel european, va căuta cele mai bune soluţii pentru a face viaţa acestor zburătoare cât mai bună.

ONG-ul a câştigat o finanţare europeană de 5,7 milioane de lei pentru elaborarea planului de management care să conducă la îmbunătăţirea gradului de conservare a speciilor de păsări şi habitatelor acestora. "Planul de management este documentul care reglementează în orice arie protejată activităţile care se pot desfăşura acolo", a declarat managerul proiectului, Andrei Acs (foto).

Pentru elaborarea acestui document, CAPDD va lucra cu specialişti care vor întocmi studii de evaluare a biodiversităţii, vor carta arealele de distribuţie pentru speciile de păsări de interes comunitar şi habitatele acestora şi vor stabilit ce anume se poate face în aria protejată, fără să perturbe păsările. "Va creşte gradul de cunoaştere ştiinţifică a sitului, se vor face o serie de studii pentru a vedea ce populaţii de păsări avem, unde ciubăresc, cu ce se hrănesc", a explicat Acs. Această arie protejată se întinde pe teritoriul a nouă comune din Bihor: Borod, Măgeşti, Vadu Crişului, Bratca, Şuncuiuş, Bulz, Căbeşti, Budureasa şi Curăţele.

Scopul proiectului este ca CAPDD să se asigure că speciile de păsări sunt menţinute într-un stadiu favorabil de conservare, ceea ce va impune ca cei aproximativ 25.000 de bihoreni care locuiesc pe teritoriul acestei arii protejate să conştientizeze la rândul lor importanţa conservării biodiversităţii. Pentru asta, reprezentanţii CAPDD vor organiza întâlniri cu localnicii, dar şi acţiuni de educaţie ecologică şi tabere de tip "Junior Ranger" pentru copiii din cele 10 comune de pe teritoriul sitului.

Parteneri în cadrul proiectului vor fi şi reprezentanţii asociaţiei Aqua Crisius, cu care CAPDD împarte custodia sitului: din cele 17.000 de hectare ale ariei, circa o mie sunt în grija Aqua Crisius.

De asemenea, în cadrul proiectului se va elabora o strategie de vizitare a ariei protejate, adică se vor stabili traseele turistice care pot fi parcurse fără perturbarea păsărilor, şi se vor face şi fotografii cu păsările vizate. Printre speciile de păsări deosebite regăsite în acest sit se numără pescărelul albastru, ciocănitoarea neagră, acvila de munte, buha, ciocănitoarea verde ori viesparul.

Finanţarea proiectului este asigurată cu bani europeni, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 şi are o durată de 36 de luni.