Şase elevi din Oradea, membri în Asociaţia Coder Dojo, au câştigat locul I la un concurs naţional care a reunit peste 250 de copii din toată ţara, cu un proiect de colonizare a planetei Marte, care a presupus conceperea şi construirea unui habitat şi a unei rachete speciale pentru astronauţi.

Colonizarea planetei roşii

Potrivit unei informări transmise marţi de Asociaţia Coder Dojo, care sprijină copii din Oradea în domeniul roboticii şi aeronauticii spaţiale, echipa învingătorilor, denumită CDOSR, a fost formată din elevii orădeni Andrei Ţigan (lider de echipă), Daria Fologea (economist), Alin Lupău (inginer de soft), Mark Trefi (inginer de propulsie), David Cherecheş (inginer de propulsie) şi Andrei Costea (inginer electronist). Aceştia învaţă la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Liceul Teoretic Aurel Lazăr şi la Colegiul Tehnic Traian Vuia.

"Competiţia este dedicată elevilor din clasele IX-XI şi a presupus opt săptămâni întregi de pregătire. Copiii au participat la mai multe cursuri online, au făcut chestionare, iar la final şi-au prezentat, în faţa unui juriu experimentat, proiectul de colonizare a planetei. Fiecare echipă a fost notată în funcţie de prezenţa şi interacţiunea la cursuri, de punctajele adunate la chestionare şi de prezentarea proiectului. La final, când s-a făcut media, echipa orădeană a ieşit pe locul 1", a explicat pentru BIHOREANUL profesorul şi mentorul copiilor Daniel Erzse, de la Asociaţia Coder Dojo.

Finala competiţiei a avut loc sâmbătă şi s-a desfăşurat online.

Atât concursul, cât și cursurile au fost organizate de Romanian Space Initiative (ROSPIN), un ONG din Bucureşti care îşi propune să stimuleze gândirea creativă şi analitică în rândul tinerilor, prin organizarea competiţiilor dedicate cercetării spaţiale şi roboticii.

"Concursul a presupus proiectarea unei soluţii pentru colonizarea planetei Marte până în 2045. Echipa a efectuat cercetări aprofundate, a elaborat strategii de colonizare prin analiza solului şi aclimatizarea unor plante, a conceput un design pentru o rachetă destinată planetei Marte şi a creat un plan detaliat pentru o misiune ştiinţifică. Abordarea lor s-a concentrat pe dezvoltarea unui model teoretic şi pe conturarea unei viziuni realiste şi sustenabile pentru un viitor pe Marte", a mai explicat profesorul Daniel Erzse.

O nouă provocare

Elevii din echipă sunt pasionaţi de mici de spaţiu, aşa că provocarea a fost pe placul tuturor.

"De mic am fost pasionat de spaţiu, mai exact, de rachete. Sunt fascinat de modul în care ele înving lupta împotriva câmpului gravitaţional al Pământului. În ultimele luni mi-au atras atenţia nişte videoclipuri care prezentau rachetomodele, aşa că atunci când am auzit despre acest proiect am fost entuziasmat. A fost şansa mea de a proiecta rachetomodelul la care visez de atât timp", a povestit elevul David Cherecheş, potrivit informării.

Învingătorii se vor pregăti în curând pentru etapa a doua, mai complexă, a aceleiaşi competiţii, care va începe săptămâna viitoare.

Aceştia se vor întrece cu alte echipe câştigătoare din anii trecuţi precum şi cu echipe de studenţi. De data aceasta, vor avea de construit modelul de rachetă proiectat de ei la proba anterioară şi testarea acestuia în faţa juriului specializat.

Finala este programată în luna februarie a anului viitor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!