Semnat de opt deputaţi, patru din partea PSD şi patru de la PDL, iniţiativa denumită "Propunere legislativă pentru combaterea sărăciei extreme şi prevenirea unei catastrofe sociale" prevederea suspendarea ratelor bancare pentru românii săraci. Mai precis, explică proiectul, e vorba de cei care nu îşi permit alimentaţie zilnică de patru lei.

Astfel, aceste persoane ar urma să fie scutite de rate vreme de trei ani, perioadă considerată necesară pentru revenirea situaţiei financiare. "Da, era chiar necesar un astfel de proiect. Păi dumneavoastră nu vedeţi câtă sărăcie e în ţară, că oamenii nu mai pot să plătească la bănci... Nu mai au de unde. Ajung să-şi vândă organele pe bani. N-aţi văzut, sunt postate anunţuri pe internet", a argumentat Laurenţiu Nistor, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Proiectul de lege prevede că ratele neplătite de săraci vor fi plătite dintr-o rezervă constituită în acest scop de BNR.

Pe lângă că iniţiativa are un iz electoral, bancherii spun că e şi aberantă, pentru că BNR nu are o astfel de rezervă şi nici nu se ştie de unde ar putea să o facă.