Intens criticată pentru lipsa de transparență, ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat public proiectele de legi ale educației, care rămân în consultare publică pentru 10 zile, scrie hotnews.ro.

„Urmează o dezbatere parlamentară. Îmi doresc şi voi fi în Parlament să apăr aceste forme pe care noi le scoatem în dezbatere. Mi se pare absolut normal ca prevederile care vizează susţinerea elevilor, a carierei didactice, programele naţionale care asigură calitatea şi echitatea sistemului să rămână şi voi lupta pentru ele”, a declarat Ligia Deca.

Forma actuală a celor două legi, pentru învățământul preuniversitar și pentru învățământul universitar, este disponibilă pe site-ul Ministerului Educației.

Salarizare progresivă

„Primul pilon este creşterea calităţii în educaţie şi reducerea analfabetismului funcţional. 5 din 10 elevi până în vârstă de 15 ani au competenţe matematice sub nivelul minim de performanţă. 4 elevi din 10 tot de 15 ani citesc un text şi nu pot formula uşor concluziile. 2 din 10 elevi nu au promovat examenul de bacalaureat, iar 6 din 10 nu au participat la niciun curs de predare a ştiinţelor cu metode moderne în ultimii 2 ani. Dorim să existe profiluri foarte clare de formare din care să decurgă standardele de formare. Vom creşte calitatea formării iniţiale corelat cu o formare continuă mai adecvată contextului, pe trei paliere. Liceele pedagogice şi universităţile vor forma profesorii de învăţământ primar. Ceea ce formam doar la nivel de învăţământ mediu acum vom forma la nivelul învăţământului superior”, a declarat ministrul Deca, potrivit news.ro.

Ministrul a mai anunțat înființarea corpului de mentorat și a centrului național de formare didactică, dar și că masteratul didactic va consta în 80% practică, iar cursanții vor primi o bursă lunară egală cu salariul brut.

Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie, Deca precizând că există sprijin politic pentru această decizie.

Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu o vechime de peste 15 ani, a mai spus ministrul Educației, iar la pensionare profesorii vor primi o primă în cuantum de două salarii de bază.

Bursele pentru elevi se vor mări, cele de merit urmând să fie 450 de lei pe lună (în loc de 200), iar cele de excelență olimpică de 700 sau 1.000 de lei pe lună.

Admiterea la liceu

Evaluarea Națională nu se va schimba, dar liceele vor putea organiza și concurs de admitere. Vor putea scoate la concurs doar 60% din locuri, iar restul vor trebui să le distribuie în repartizarea computerizată. Dintre cele 40% de locuri rămase, o zecime vor fi pentru elevii romi sau cu cerințe educaționale speciale.

Repartizarea computerizată se va face după Evaluarea Națională și după concursul de admitere la liceu, unde subiectele vor fi standardizate, unice şi elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare.

Proiectul Legii învățământului preuniversitar:

Modificări la bacalaureat

La final de liceu, apare bacalaureatul tehnologic, așteptat de mulți ani.

De asemenea, probele la bacalaureatul de profil teoretic se schimbă: „Rămânem cu două probe de competenţe lingvistice - limbă străină I, limbă străină II - tocmai pentru a creşte potenţialul de angajare şi adecvare a absolvenţilor pentru societatea viitorului, cele două probe la nivelul de competenţă diferită, în funcţie de câtă limbă străină s-a studiat pe parcursul orelor de liceu sau de gimnaziu. În plus, va exista o probă complementară pentru competenţe de bază”, a declarat Deca.

Pentru profilul uman, această probă va fi la matematică sau la ştiinţe ale naturii, iar pentru profilul real va fi o probă la alegere din disciplinele socio-umane: istorie, logică, filosofie sau psihologie. Notarea se va face pe sistem admis/respins.

În sesiunile de vară și de toamnă ale examenului de bacalaureat elevii clasei a XII-a vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe lingvistice pentru limba 1, limba 2, probele de competențe digitale și proba de competență complementară vor putea fi susținute din timpul anului școlar.

Mandatele rectorilor, limitate

O prevedere care a atras controverse este cea privind mandatele rectorilor, din Legea Învățământului Superior. În forma actuală, legea prevede că mandatele sunt limitate la două, iar durata unui mandat este de 5 ani.

Totuși, prevederea va conta doar de la următoarele alegeri academice, în viitor, când practic mandatele rectorilor se vor „reseta”. Deca a precizat că asta se întâmplă pentru că legea nu poate acționa retroactiv. 

Despre titlul de doctor, ministrul a confirmat că nu va mai putea fi... lepădat. „Am considerat că este nevoie să aducem mai multă transparenţă şi să punem mai mult accent pe prevenţie. Cum facem asta? Nu se mai poate renunţa unilateral la titlul de doctor”, a spus Deca.

Tezele devin documente publice cu 90 de zile înainte de a fi susținute, iar plagiatele vor fi cercetate în Comisiile de Etică ale universităților și la CNATDCU. „În cazul în care CNATDCU decide că o teză este plagiată, există o direcţionare clară legală pentru ca cei care au emis diploma, adică rectorul să meargă în instanţă şi să ceară anularea titlului sau dacă nu a produs încă efecte juridice, o poate revoca”, a declarat Deca.

Proiectul Legii învățământului universitar:

Profesorii violenți, fără activitate didactică

O noutate binevenită în lege este că profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor nu vor mai putea să intre la clasă. Totuși, ei vor primi salariu.

„Având în vedere că există multe situaţii în care, până la finalizarea cercetării disciplinare, profesorul nu poate fi împiedicat acum, pe legea actuală, să intre la clasă, am introdus o prevedere prin care profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor să nu mai desfăşoare de fapt activităţi didactice cu elevii, dar cu păstrarea drepturilor salariale, pentru că dreptul la muncă nu poate fi negat, constituţional, însă nu ne mai dorim ca profesorii violenţi sau despre care prezumăm că ar fi fost violenţi să aibă expunere la copii, la clase, la comunitatea şcolară”, a declarat ministrul Educației.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!