Un proiectil de artilerie, încă activ, a fost găsit marţi seară în curtea unei gospodării din Fegernicu Nou, comuna Sârbi. Descoperirea a fost făcută de un localnic care efectua lucrări de nivelare a terenului.
Bărbatul a alertat autorităţile prin numărul unic de urgenţă 112 în jurul orei 18:25.
Potrivit informaţiilor transmise de lt. col. Camelia Roşca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, muniţia descoperită este un proiectil de calibru 75 milimetri, care provine cel mai probabil din Cel de-Al Doilea Război Mondial.
Pirotehniştii Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea ajunşi la faţa locului au cercetat zona pentru identificarea altor eventuale elemente de muniţie şi au ridicat proiectilul în condiţii de siguranţă.
"După identificarea muniţiei - un proiectil de calibru 75 milimetri, în stare de funcţionare, provenit din Cel de-Al Doilea Război Mondial - pompierii pirotehnişti au procedat la cercetarea zonei în vederea asanării altor potenţiale muniţii, după care au transportat şi depozitat proiectilul în condiţii de siguranţă", a transmis lt. col. Camelia Roşca.
Autorităţile reamintesc că muniţiile rămase neexplodate reprezintă un pericol real, întrucât au adesea încărcătura explozivă intactă, iar uneori şi focosul este funcţional. Astfel de obiecte pot fi descoperite la suprafaţă sau îngropate, în timpul lucrărilor agricole, de construcţii ori defrişări.
În aceste condiţii, ISU Crişana face apel la populaţie să nu atingă, mute sau să încerce demontarea unor asemenea obiecte şi să sune de urgenţă la 112 în cazul descoperirii unor posibile elemente de muniţie. Totodată, accesul în zona în care sunt identificate astfel de pericole trebuie interzis până la intervenţia echipajelor specializate.