Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea vine în întâmpinarea iubitorilor "sportului alb", dar şi al părinţilor care ar dori ca şi copiii lor să facă tenis, dar nu au posibilităţi materiale.
"Proiectul "Primii paşi în tenis",desfăşurat la sfârşitul lui 2013 în câteva şcoli orădene, ne-a întărit convingerea că cei mai mulţi copii sunt dornici, entuziasmaţi chiar să practice tenisul. De aceea am hotărât să continuăm această acţiune în cursul anului 2014 pe terenurile Clubului Sportiv "Voinţa" Oradea", a declarat directorul clubului orădean, Mircea Drăgoi.

Începând cu luna martie, clubul Voinţa va oferi, două zile pe săptămână, instruire gratuită pentru cei care doresc să practice acest sport. "Este un prim pas spre o viitoare şcoală de tenis pe care clubul nostru doreşte să o înfiinţeze în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea", a mai precizat Drăgoi.

Cursurile de tenis se adresează copiilor cu vârsta între 5-10 ani, "vârstă ideală pentru cei care vor să se dedice ulterior performanţei, însă dacă vor fi solicitări, C. S. "Voinţa" acceptă şi tineri cu vârstă peste 11 ani, pasionaţi de tenis", a mai afirmat directorul clubului orădean.

Clubul Voinţa oferă materialele necesare practicării tenisului, rachete şi mingi, iar copiii vor prezenta antrenorilor o adeverinţă de la medicul de familie care să ateste că sunt sănătoşi.

Înscrieri se pot face la telefon 0723391348, Mircea-Teodor Drăgoi.