La finalul acestei săptămâni orădenii îşi vor alege primarul şi reprezentanţii în Consiliul Local. Înainte de a decide pe cine vor pune ştampilele, ar trebui să ştie însă şi ce viziuni au candidaţii în privinţa spaţiilor verzi din oraş şi dacă au priorităţi în acest sens.

În timp ce edilul în funcţie, liberalul Ilie Bolojan, vrea să crească an de an suprafaţa parcurilor din oraş cu măcar 2 hectare, unul dintre principalii săi contracandidaţi, actualul viceprimar UDMR Huszár István, este preocupat de modernizarea celor vechi, iar reprezentanţii PSD propun măsuri precum utilizarea energiei solare şi înfiinţarea de benzi speciale pentru transportul în comun.

La mai mare!

Ilie Bolojan (foto), care după două mandate de primar se poate lăuda cu mai multe parcuri noi amenajate în oraş şi cu realizarea primelor piste pentru biciclişti, vrea ca în următorii patru ani să facă parcuri în toate cartierele în care acestea încă nu există.

„Vom creşte cu cel puţin 2 hectare pe an suprafaţa spaţiilor verzi. Primăria va prelua terenuri pentru parcuri în cartierele unde oraşul nu mai dispune de terenuri. Parcurile vor fi conectate prin piste de biciclete şi aliniamente de arbori”, promite Bolojan în programul electoral. 

Totodată, primarul vrea ca OTL să cumpere autobuze electrice de diverse capacităţi, dar şi un parc de biciclete, care să fie amplasate în principalele staţii de tramvai, de unde orădenii să le poată închiria cu costuri similare biletelor de călătorie.

Garaje pentru biţe

Viceprimarul aspirant la fotoliul de edil-şef, Huszár István (foto), vrea în primul rând o hartă a parcurilor din oraş, astfel încât orădenii să ştie ce suprafaţă exactă de spaţii verzi are urbea. Lăudând parcurile nou create în ultimii ani, Huszár spune însă că acum necesită atenţie parcurile vechi. „Parcuri precum Petofi, 22 Decembrie, Brătianu, Bălcescu trebuie modernizate”, zice candidatul UDMR.

O altă idee a importat-o din Olanda: mini-cuşti în faţa blocurilor din oraş, pentru gararea bicicletelor. „Se fac piste, dar orădeanul care stă la bloc nu are unde să-şi lase bicicleta seara fără emoţii că i se va fura. Aceste rastele închise sunt foarte practice”, explică Huszár. În plus, acesta vrea să-i convingă pe orădeni să nu-şi mai folosească maşinile în oraş, ci să circule doar cu biciclete şi cu mijloacele de transport în comun, motiv pentru care ar suplimenta numărul autobuzelor şi ar introduce minibuze în tot oraşul, dar mai ales în cartierele mărginaşe. „Dacă creezi posibilitatea şi oferi infrastructura, oamenii se vor obişnui să folosească maşina doar când ies din oraş”, e convins Huszár.

Soluţii la îndemână

Candidat la Consiliul Local din partea PSD şi activist ecologist, Mihai Togor (foto) propune realizarea unui cadastru verde al oraşului. „Acolo vom vedea cum stăm şi ce trebuie să facem ca să avem cei 25 metri pătraţi de spaţii verzi pentru fiecare cetăţean”, zice Togor. Alte măsuri sunt acoperişuri verzi pe toate clădirile, de suprafaţă egală cu cea de la sol, folosirea energiei solare pentru încălzirea apei, copaci plantaţi de-a lungul şoselei de centură, zone de picnic legate prin piste de biciclete, piste pentru alergători şi transformarea Crişului în râu navigabil.

În plus, Togor a evidenţiat şi câteva deficienţe de acum în amenajarea spaţiilor verzi, oferind drept exemplu zona Silvaş, care se transformă în loc de picnic şi încă nu are toalete publice ori sursă de apă. Tot aici ar fi nevoie şi de un punct de prim-ajutor. O altă soluţie pe care PSD-istul o propune este înfiinţarea de benzi de circulaţie exclusiv pentru mijloacele de transport în comun. Astfel, acestea ar putea circula mult mai fluent şi ar avea şi mai mulţi călători, iar aerul respirat de orădeni nu ar fi la fel de poluat.

Concluzia? Candidaţii nu duc lipsă de idei, rămâne doar ca orădenii să decidă pe care le preferă. Şi să le ceară, apoi, celor aleşi să nu le uite pe cele bune ale celor învinşi...