Cea mai mare companie aeriană din Europa, Ryanair, a anunţat o promoţie fulger pentru zborurile de pe Aeroportul Internaţional Oradea din luna septembrie, posibilii pasageri putându-şi cumpăra bilete "de la doar 2,99 euro", potrivit lui Denis Barabas, responsabil vânzări şi marketing pe România. 

Locurile vândute la aceste tarife promoţionale sunt disponibile pentru rezervări până duminică, 23 iulie, la miezul nopţii, pe site-ul companiei.

“Promoţia noastră fulger este perfectă pentru oricine caută să-şi rezerve o escapadă de toamnă la tarif redus, iar noi am tăiat preţurile oferind locuri pe rute selecţionate din Oradea, de la doar 2,99€ pentru călătorii în septembrie. Această ofertă incredibilă se va încheia la miezul nopţii, duminică, aşă că îndemnăm clienţii să acceseze www.ryanair.com pentru rezervări”, a precizat Barabas.

În septembrie, Ryanair va opera de la Oradea zboruri spre Milano-Bergamo, Barcelona-Girona, Memmingen şi Londra-Stansted.