Producţia cinematografică "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" a fost desemnată ca fiind propunerea României la Premiile Oscar pentru categoria "Cel mai bun film într-o limbă străină". Pelicula regizată de Radu Jude a câştigat Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, în Cehia.

Lungmetrajul a primit majoritatea voturilor în şedinţa de săptămâna aceasta a Comitetului de Selecţie Anuală a Filmului Românesc. Comitetul, stabilit de către Centrul Naţional al Cinematografiei, a fost alcătuit din Dana Duma, Magda Mihăilescu, Ionuţ Mareş, Balint Zagoni, Iulia Blaga, Andra Petrescu, Cristina Corciovescu, Marilena Ilieşiu şi Claudiu Turcuş.

"Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" va avea premiera în cinematografele româneşti pe 28 septembrie, dar va rula timp de o săptămână în avanpremieră, pentru a îndeplini cerinţele regulamentului - filmele eligibile pentru nominalizare trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf din ţara de origine.

Este pentru a doua oară când un film al lui Radu Jude reprezintă propunerea României pentru o nominalizare la Oscar. Primul a fost "Aferim!", candidat pentru selecţia din 2016.

Cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie. Presa internaţională de specialitate l-a numit "un semnal de alarmă inteligent" privind populismul, "un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent" şi "o comedie-dramă îndrăzneaţă".

Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul - de Cătălin Cristuţiu, sunetul - de Jean Umanski, mixajul - de Cristinel Şirli, designul de sunet - de Dana Bunescu, decorurile şi costumele - de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.