Un şofer de Audi, cu numărul BH-99-RIK a rămas luni, cu maşina blocată într-un gard de metal restrictiv de la ieşirea din parcarea Independenţei.

Cum a reuşit această performanţă, când ieşirea din parcare e suficient de lată ca o maşină să treacă lejer, tânărul n-a vrut să spună. Iar când reporterul BIHOREANULUI a mers să vadă ce s-a întâmplat, şoferul a început să urle, să înjure şi să ameninţe că îl dă în judecată.

La faţa locului au ajuns şi nişte angajaţi ai Serviciului Parcări, care au studiat problema pentru a vedea cum să-l ajute pe şofer să-şi scoată maşina din stâlp astfel încât să o avarieze cât mai puţin.

Văzându-i că se apleacă şi se uită atent la maşină, tânărul a izbucnit: "Plecaţi mă toţi d-aici acasă, îmi bag p... în voi! Lăsaţi-mă în pace!". Atunci, unul dintre angajaţii de la Parcări i-a explicat că vrea să îl ajute, chemând o maşină care să-i ridice Audi-ul. Când a auzit de ajutor, şoferul s-a mai calmat.

Culmea, nervosul a reuşit să-şi scoată maşina cu ajutorul aceloraşi angajaţi ai municipalităţii, care au pus umăr la umăr şi au ridicat maşina.

Acum, tânărului şofer îi mai rămâne să plătească pagubele aduse municipalităţii. Şi, evident, să îşi dea seama că nu-i niciodată prea târziu să deprindă învăţăturile celor şapte ani de-acasă...