Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor a desfăşurat, în perioada 18 ianuarie – 5 februarie, acţiuni de control la 68 de operatori economici din judeţ în legătură cu reducerile de iarnă.

Din totalul operatorilor controlaţi, comisarii au găsit nereguli la 47 dintre aceştia şi au aplicat amenzi în valoare totală de 140.000 lei. Între neregulile constatate se numără lipsa informaţiilor specifice privind vânzările cu preţ redus (data de debut, perioada de desfăşurare a campaniei, sortimentul la care se aplică reducerea, etc.), nerespectarea prevederilor privind exprimarea preţurilor, abateri de la modul de informare al consumatorilor privind caracteristicile produselor textile şi lipsa informaţiilor privind garanţia produselor.

De asemenea, comisarii CJPC Bihor au aplicat amenzi şi pentru lipsa datelor de identificare ale producatorului / distribuitorului / importatorului, neafişarea datelor de identificare ale operatorului economic şi neafişarea preţurilor de vânzare ale produselor într-o formă vizibilă, lizibilă şi fără echivoc.

Reprezentanţii CJPC Bihor le recomandă bihorenilor să fie atenţi, la casă, dacă se aplică reducerea de preţ menţionată pe etichetă sau la raft, precum şi să ceară informaţii suplimentare dacă au dubii privind campaniile publicitare legate de reducerile din mazagine.

Pentru sesizări şi reclamaţii, consumatorii bihoreni pot suna la numărul de telefon 0259.431.817 sau trimite o plângere pe site-ul anpc.ro.