Conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor susţine că ştrandul Ioşia, cel în care o fetiţă şi-a pierdut viaţa sâmbătă după ce a fost absorbită de conducta de evacuare a apei dintr-un bazin, a fost închis în urma unui control desfăşurat luni dimineaţă, şi nu la simpla iniţiativă a RAPAS.

"Am fost chiar eu în control, împreună cu alţi doi comisari, luni dimineaţă, când ştrandul era închis deoarece nu era program. În urma controlului, am aplicat o amendă de 20.000 de lei şi a fost întocmită decizia 05/06.06.2011, prin care a fost dispusă sancţionarea complementară de închidere temporară a ştrandului pe o durată de până la 6 luni", a declarat marţi pentru BIHOREANUL şeful CJPC Bihor, comisarul şef Traian Bejan.

Potrivit unui comunicat postat pe siteul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, unitatea a fost închisă "pentru prestarea de servicii ce pun în pericol viaţa consumatorilor". "Cazul deosebit de grav al fetiţei în vârstă de 7 ani, decedată în ziua de 04.06.2011, ca urmare a prinderii în gura de evacuare a bazinului, a declanşat autosesizarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi dispunerea măsurilor ce se impun în cadrul unei acţiuni ample de control, tuturor prestatorilor de servicii de agrement de pe raza judetului Bihor", se arată în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, în urma controalelor la Ştrandul Ioşia Nord Oradea, care se află în administrarea Regiei Autonome de Pieţe, Agrement şi Salubritate, CJPC Bihor a constatat că, pe lângă faptul că ţevile de evacuare a apei sunt amplasate în zonele de acces a utilizatorilor, "fixarea grilajelor de protecţie este defectuoasă, fapt ce a condus la producerea accidentului, la bazinul nr. 5 (n.r. unde a decedat fetiţa) grilajul nefiind montat".

Alte nereguli descoperite au fost "avertizoarele şi indicatoarele de adâncime lipsesc sau sunt greu vizibile, lipsa informării consumatorilor asupra regulilor pe care trebuie să le respecte la intrarea în bazine, absenţa avertismentelor asupra eventualelor riscuri şi pericole ce pot apărea, neafişarea regulamentului de funcţionare, regulamentul de funcţionare este incomplet, nu există indicatoare spre punctul de prim ajutor şi spre salvamar".

În plus, finisajele bazinelor sunt necorespunzătoare, existând crăpături, fisuri şi spărturi, vopseaua este exfoliată şi lipseşte de pe suprafeţe mari.

Conducerea RAPAS a anunţat luni că a luat decizia să închidă începând de marţi ştrandul Ioşia din Oradea, în urma decesului fetiţei. Motivul declarat al închiderii este "pentru a se revizui toate grilajele şi căile de scurgere din ştrand".

"Conducerea Regiei Autonome de Pieţe, Agrement şi Salubritate Oradea a luat decizia de a închide Ştrandul Ioşia, începând de marţi, 7 iunie, până cel târziu sâmbătă, 11 iunie. Motivul închiderii este prelungirea reparaţiilor curente, verificarea tuturor bazinelor, a gurilor de scurgere, a instalaţiilor şi grilajelor, remedierea tuturor deficienţelor identificate", se arăta într-un comunicat transmis luni de regie.

Decizia era oarecum surprinzătoare, de vreme ce, după cum se ştie, ştrandul Ioşia fusese deschis încă a doua zi după producerea tragediei.

Contactat pe această temă, purtătorul de cuvânt al regiei, Florin Alexandru, a declarat marţi BIHOREANULUI doar că "închiderea ştrandului a fost dispusă de conducerea RAPAS, până sâmbătă cel târziu".