Probleme mari la Serviciul Independent de Informaţii şi Protecţie Internă Bihor, celebrul "Doi şi-un sfert", unde un control finalizat zilele trecute s-a lăsat cu concluzii deloc măgulitoare pentru şeful structurii, comisarul şef Nicolae Mărcuţ, şi pentru adjunctul său, şeful de la Biroul Protecţie Internă, comisarul Ciprian Oieru.

După cum se aude, ofiţerilor li se reproşează rezultate profesionale nesatisfăcătoare, motiv pentru care ar fi fost ameninţaţi cu sancţiuni drastice, nefiind exclusă nici schimbarea lor din funcţii. Şi uite aşa la Bihor s-ar putea ca, prin decapitarea şefilor, din "Doi şi un sfert" să rămână numai sfertul. Fără cei doi!