La comanda Primăriei, pe promenada amenajată între Podul Ferdinand şi cel din dreptul fostului Centru de Calcul pe malul drept al Crişului Repede, a fost montat un gard de protecţie ce delimitează aleea de zona verde dinspre râu.
Înalt de un metru, gardul are scopul de a-i proteja mai ales pe biciclişti, întrucât pe acolo trece şi o pistă rezervată acestora. Gardul se montează pe o lungime de 510 metri.
Lucrările au fost executate de firma Draft Company şi au costat 109.000 lei.