Protest, duminică, la ora 12, la Coada Lacului. Localnicii şi investitorii din zonă se strâng chiar în coada lacului Leşu, în faţa bisericii, pentru a manifesta împotriva stării dezastruoase a drumului.

Manifestarea doreşte să atragă atenţia asupra a 3 probleme din zonă, despre care inclusiv BIHOREANUL a mai scris: "Calitatea execrabilă a drumului" dintre Remeţi - Coada Lacului - Stâna de Vale, drum "complet ignorat de autorităţi în ultimii 20 de ani şi care a ajuns aproape impracticabil", "managementul dezastruos al deşeurilor menajere care transformă zona într-o veritabilă groapă de gunoi" şi "situaţia animalelor domestice ale localnicilor care pasc regulat pe terenurile proprietarilor de case de vacanţă".

"Dintr-o zonă pitorească, binecuvântată, cu minunate forme de relief, zona Coada Lacului se află într-un proces continuu de degradare şi devalorizare, într-o stare de subdezvoltare, aflată în contradicţie cu potenţialul ei", au transmis organizatorii.

Iniţial, protestul a fost anunţat pentru ziua de marţi, de Ziua Naţională. Însă cum oamenii nu au obţinut autorizaţie de la primăria Bulz, de care ţine satul de vacanţă, s-au reorganizat.

"Domnul primar ne-a refuzat, nu ne-a dat autorizaţie, astfel că vom face protestul chiar în Coadă. Drumul este foarte rău şi vom face poze şi filmări, să vadă toată lumea în ce stare am ajuns. Am mutat protestul pentru duminică, la ora 12, luând în considerare faptul că la acea oră oamenii ies de la biserică şi mulţi dintre cei care deţin case de vacanţă aici vor să plece luni. Interesant este că, văzâdu-ne cum filmam drumul, domnul primar a trimis pe cineva să aducă pietriş, să umple catastrofa de drum", a precizat BIHOREANULUI Traian Ciobanu, unul dintre iniţiatorii protestului.