Obişnuit al protestelor din iarnă, împotriva Guvernului Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu, revoluţionarul Gheorghe Bochiş s-a ales cu avertisment scris din partea jandarmilor orădeni, vineri seară, pentru că a umplut Piaţa Unirii cu portavocea lui.

"În timp ce la televizior Băsescu venise la Parlament, am văzut că se dădeau cadre din alte oraşe şi contra şi pro Băsescu. Plus că în iarnă am fost în stradă. Acum eram dator să vin, să ies să îmi exprim bucuria că îl suspendă. Noi (protestatarii - n.r.) am început bulgărele, ei (parlamentarii - n.r.) l-au dus până la capăt", a explicat BIHOREANULUI Gheorghe Bochiş.

Doar că modul în care a manifestat nu a fost deloc pe placul jandarmilor care supravegheau zona. "Am fost cu steagul meu cu gaură şi cu portavocea în faţa statuii lui Mihai Viteazul. Am văzut maşina jandarmeriei, a trecut prin faţă, şi după circa 40 de minute jandarmii m-au invitat la ei la dubă, pentru că deranjez şi că nu am dreptul să fac manifestaţie. Mi s-a făcut un proces verbal cu sancţiune, cu avertisment", a mai spus Bochiş.

Omul recunoaşte că, pe lângă faptul că n-a avut autorizaţie, n-a fost tocmai cuminte. De fapt, a făcut de-a dreptul circ, dând drumul la muzică prin portavoce. "Am dat drumul la portavoce, ca oamenii să audă că am fost acolo, considerând că vor veni mai mulţi să protesteze, căci şi la revoluţie s-au mişcat mai greu. Îmi exprimam bucuria. Am fluturat dreapelul cu gaură, simbolul revoluţionarilor, şi am dat drumul la muzică, prin portavoce. Ştiţi, portavocea are o melodie în memoria ei... E chinezească, cumpărată din magazin. Probabil ceva simbol al naţiunii chinezeşti", a spus Bochiş.

Omul e nemulţumit că jandarmii l-au avertizat, mai ales că, zice el, la un moment dat în zonă au venit şi alţi protestatari, de pe cealaltă baricadă, pro Băsescu, cu pancarte. Însă nici unul din tabăra adversă n-a fost sancţionat.

Contactat de BIHOREANUL, căpitanul Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor, zice însă că şi ceilalţi protestatari au fost legitimaţi. "Persoana respectivă a fost sancţionată cu avertisment scris conform legii 60 din 1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, pentru faptul că a tulburat ordinea şi liniştea publică. Şi ceilalţi 10 care manifestau împotriva suspendării preşedintelui au fost legitimaţi şi li s-a pus în vedere să intre în legalitate dacă vor să desfăşoare adunări publice", a declarat Bogdan.

Oricum, avertismentul nu l-a speriat tare pe Bochiş, care zice că săptămâna următoare îşi va scoate autorizaţie, să poată protesta în continuare în Piaţa Unirii, iar oamenii să voteze, la referendum, suspendarea preşedintelui.

Gheorghe Bochiş este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai înverşunaţi protestatari de la Oradea. De altfel, el a fost singurul protestatar care a ieşit în stradă, cu entuziasm, la plecarea din funcţie a Guvernului Boc, ieşind în Piaţa Unirii cu steagul tricolor.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, Gheorghe Bochiş s-a remarcat ca "disident" încă din ultimii ani ai regimului comunist, când Securitatea l-a luat la ochi deoarece frecventa comunitatea penticostală, în 1984 protestând împotriva intenţiei autorităţilor locale de a demola una dintre bisericile comunităţii, iar în 16 decembrie 1989 fiind ridicat de doi ofiţeri de la serviciu, de la Fabrica de blănuri (actuala Rovex), pentru a nu-l lăsa să facă "agitaţie" printre colegi.

Împreună cu alţii, precum actorul Daniel Vulcu, pilotul Gheorghe Manicea, inginerul Constantin Bozântan şi dramaturgul Mircea Bradu, Bochiş a făcut parte şi din Comitetul revoluţionar care a condus Oradea timp de câteva zile după fuga lui Ceauşescu. Ulterior, în 1990, Bochiş a făcut parte, ca şi Vulcu şi Bozântan, din comitetul de iniţiativă pentru organizarea PNL Bihor.