Protestul tinerilor orădeni împotriva clasei politice a ajuns miercuri seară la Prefectură. Manifestanţii i-au dus prefectului Claudiu Pop o petiţie în care au cerut în esenţă modificarea legislaţiei, astfel încât celor condamnaţi pentru corupţie să li se confişte averile şi privilegiile, dar şi "un guvern de tehnocraţi, tineri, cinstiţi morali".

Manifestanţii, puţini peste 30, s-au strâns în Parcul 1 Decembrie după o dezbatere pe care au ţinut-o la Casa de Cultură a Sindicatelor, în care au pus la punct lista cu revendicările. Iniţial, pe listă s-au regăsit inclusiv solicitări precum demisia noului premier desemnat Dacian Cioloş şi a guvernului încă neformat, însă în urma dezbaterii documentul a fost ajustat.

Însoţiţi - la fel ca în celelalte seri - de jandarmi şi poliţişti, tinerii au plecat în jurul orei 19.30 la Prefectură, unde, cu 5 minute înainte de ora 20, un grup de patru persoane a fost primit de prefectul Claudiu Pop. "O parte dintre cerinţe chiar pot fi implementate", le-a spus Pop manifestanţilor.

"În linii mari am solicitat un guvern de tehnocraţi, tineri, cinstiţi, morali, vrem să aflăm exact ce s-a întâmplat la clubul Colectiv, dacă a fost neglijenţă sau nepăsare. Am solicitat, totodată, redeschiderea dosarului Revoluţiei din 1989, pedepsirea celor care au participat la mineriadă, ridicarea imunităţii parlamentarilor, parlament bicameral, cu maximum 300 de oameni, respectiv confiscarea averilor celor care au săvârşit fapte de corupţie şi investirea banilor lor în redeschiderea fabricilor româneşti vechi care s-au închis în perioada asta, în sănătate şi educaţie. Am mai cerut şi ca preşedintele ales să consulte o dată la 6 luni societatea civilă, impozitarea veniturilor şi proprietăţilor cultelor religioase, demiterea guvernatorului Mugur Isărescu, demiterea avocatului poporului, Victor Ciorbea, interzicerea traseismului politic în perioada mandatului. Vrem şi ca pedepsele aplicate celor care săvârşesc fapte de corupţie să fie minim 15 ani de închisoare cu reducerea sau diminuarea completă a drepturilor şi privilegiilor pe care le au datorită funcţiilor lor", a enumerat Ana Maria Ungur, membră în "comitetul organizator", arătând că prefectul a promis că petiţia va ajunge la Guvern. 

Tot în marş, tinerii au venit, apoi, din nou în Parcul 1 Decembrie, unde au ţinut un moment de reculegere pentru victimele din clubul Colectiv, au rostit numele morţilor rezultaţi în urma incendiului care a generat proteste în toată ţara, dar şi rugăciunea "Tatăl Nostru". Au strigat cunoscutele sloganuri "Colectiv, Colectiv", "Bucureşti, nu uita, Oradea-i de partea ta" ori "Uniţi salvăm toată România", atrăgând atenţia orădenilor care treceau pe stradă.

La final, protestatarii şi-au dat întâlnire pentru joi seară, la ora 19, când au programat un marş al tăcerii, fără vuvuzele, din Parcul 1 Decembrie până la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă de pe strada Avram Iancu.