Iniţiat de dascălii din Sindicatul Liber din Învăţământ, protestul din Parcul Traian a început în jurul orei 15 cu doar câteva zeci de profesori bihoreni.

Pas prefectului

De cum au ajuns, manifestanţii au fost informaţi de jandarmii care stăteau la poarta Prefecturii că prefectul acceptă să le asculte nemulţumirile, dacă îşi trimit o delegaţie. Surprinzător, însă, dascălii au refuzat.

"Nu avem de ce să vorbim cu prefectul, pentru că problemele învăţământului nu sunt de compentenţa sa. E vorba de legi, de ordonanţe...", a zis liderul sindicaliştilor, Ioan Ţenţ. În plus, a punctat acesta, Ministerul Educaţiei a întrerupt dialogul cu sindicaliştii încă acum de doi ani, aşa că nici reprezentanţilor acestei instituţii n-au ce să transmită.

Apoi, profesorii au protestat paşnic, înarmaţi cu pancarte precum "Noi v-am educat, voi ne-aţi furat" ori "Jos Guvernul". Nu s-au abţinut, însă, de la huiduieli.

Au plusat pesediştii

Numărul celor prezenţi în faţa Prefecturii a depăşit 250, când, după ora 16, în piaţă au apărut membrii PSD şi PC şi simpatizanţii lor, care au devenit mult mai radicali şi mai vocali. Senatorul Ioan Mang, fiul acestuia, Alex Mang, şi fostul subprefect Claudiu Pop s-au numărat printre participanţi.

Toţi au strigat lozincile protestatarilor, la care de cele mai multe ori tonul era dat de Grigore Bartoş, fost comandant al Garnizoanei Oradea. Şeful organizaţiei de tineret a PSD Bihor, Emilian Pavel, a spus că membrii PSD s-au adunat în solidaritate cu dascălii.

Printre PSD-işti a fost inclusiv un copil de circa 8 ani, care ţinea de o pancartă pe care scria "Sunt mic, dar vreau să cresc în ţara mea". "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi", "Jos Guvernul" sau "Demisia" au fost câteva dintre lozincile scandate de ei.

Un moment care i-a înflăcărat pe protestatari a fost când s-a dat foc unei fotografii a preşedintelui Traian Băsescu.

Ultraşii, la protest

După ora 17, în piaţă a ajuns şi două grupuri de băieţi tineri, suporteri ai unor echipe de fotbal, care au avut feţele acoperite cu eşarfe tricolore şi au strigat "M... lui, m... lui, m... marinarului!". De asemenea, ei au avut un banner pe care scria "Ultraşii, oameni cu drepturi".

Toţi protestatarii s-au animat când în faţa lor cineva a adus o spânzurătoare cu funie, în care a fost agăţată o figurină ce reprezenta un cerşetor. Oamenii au spus că figurina îl reprezintă pe Traian Băsescu, pe care îl vor spânzurat, "să coboare de unde a urcat", iar participanţii au aplaudat ideea.

Cu puţin înainte de ora 18, ultraşii s-au înflăcărat şi mai tare şi au început să strige lozinci specifice stadioanelor, de pildă "Băse, lasă-ne", dar şi să repete sloganul cu injurii la adresa preşedintelui. Acest lucru i-a determinat pe unii PSD-işti să-i caracterizeze ca fiind "nesimţiţi", drept urmare protestul a început să se spargă, fiecare luând-o către casă. Văzându-se singuri în parc, suporterii s-au dispersat şi ei, venind cel mai probabil către Piaţa Unirii, unde era programat un alt protest.