Pentru ca mesajul lor să ajungă la cât mai mulţi orădeni, protestatarii care se împotrivesc exploatărilor cu cianuri la Roşia Montană şi protestează, în fiecare duminică, în Piaţa Unirii, şi-au montat un cort pe pietonalul Republicii.

Aici, militanţii împart pliante trecătorilor, dar totodată adună donaţii pentru localnicii din Pungeşti, sat vasluian unde Chevron vrea să demareze exploarările gazelor de şist.

În plus, la cortul montat lângă grupul statuar al poeţilor maghiari se adună şi semnături pentru un aşa-numit "Demers civic pentru o dezvoltare durabilă a României," ce va fi comunicat Parlamentului, Guvernului şi mai multor ministere. "Vă transmitem o serie de solicitări pentru elaborarea unor proiecte legislative ce ameninţă dezvoltarea durabilă a României. Considerăm că o dezvoltare economică ce afectează în mod catastrofal şi ireversibil mediul înconjurător, în integritatea sa, este una cel puţin iresponsabilă, deoarece astfel periclitează sănătatea omului şi a naturii, de-a lungul mai multor generaţii", se arată în scrisoarea orădenilor.

Astfel, cei care o semnează cer interzicerea mineritului cu cianuri în întreaga ţară, interzicerea prin lege a exploatărilor gazelor de şist prin fracturare hidraulică, dezvoltarea Munţilor Apuseni prin turism responsabil şi eco-turism, scoaterea zonelor miniere de sub statutul "zone monoindustriale", dar şi descurajarea prin lege a culturilor agricole cu organisme modificate genetic. Ultimul punct al scrisorii cere luarea unor măsuri urgente pentru "oprirea masacrului pădurilor ţării şi al râurilor de munte prin construirea de microhidrocentrale". Într-o zi şi jumătate, scrisoarea a fost semnată de aproximativ 120 de orădeni.

În acelaşi timp, protestatarii sunt decişi să iasă şi duminică în stradă, de la aceeaşi oră, 16, locul de adunare fiind tot Piaţa Unirii.