Mitingul anti USL organizat de Noua Republică s-a mutat din Parcul Traian în Piaţa Unirii, la statuia lui Mihai Viteazul, unde 10 oameni s-au strâns vineri seară pentru a manifesta împotriva Guvernului Ponta. Şi aceia tăcuţi şi răsfiraţi prin parc, dar hotărâţi să meargă până la capăt.

"Azi facem un protest mut, pentru că nu avem vorbitori, şi ne exprimăm prin texte pe care le scriem pe afişe. Însă vom veni zilnic cu mesaje noi, pentru că vrem să captăm atenţia publică", a spus Rodica Ardelean, de la Noua Republică.

Protestatarii au lipit pe soclul statuii mai multe coli A4, cu mesaje gen "Jos labele de pe justiţie", "Poporul face sacrificii!! Parlamentarii o duc bine", "Tăcerea noastră e puterea lor", "Democracy in danger" sau "După 22 de ani ne forţaţi să fim din nou golani".

"Nu le lăsăm aici. Zi de zi le lipim şi dezlipim de pe statuie, pentru că nu vrem să facem mizerie", a mai explicat Rodica Ardelean.

De la întâlnire au lipsit cu desăvârşire PDL-iştii, cei care zilele trecute anunţau cu surle şi trâmbiţe că se alătură acţiunilor de protest, îndemnându-i cu patos pe orădeni să iasă din case şi să protesteze. Nu numai că nu au reuşit să îşi mobilizeze simpatizanţii, dar vineri seară nici măcar un lider al democrat liberalilor bihoreni nu a mai venit în piaţă.

Ce-i drept, la un moment dat s-a înfăţişat un membru din organizaţia de tineret, care şi-a sunat colegii să-i întrebe unde sunt, dar aceştia nici n-au vrut să audă de proteste...

"Şi noi ne-am întrebat unde sunt. Nu au venit. Tocmai că îi aşteptam", a spus unul dintre protestatari.

Şi preşedintele asociaţiei Noua Republică, scriitorul Traian Ştef, a fost absent, colegii săi de "partid" spunând că este plecat din oraş, cu treburi.

Cu toate că participanţii la aşa zisul miting nu au fost numeroşi, atmosfera a fost una vie. "Nucleul", format din trei membri ai asociaţiei Noua Republică, îmbrăcaţi în tricouri pe care scria "Mai e cineva aici?" pentru a mobiliza orădenii să iasă din case, a instalat boxe din care au "urlat", pe lângă imnul Noii Republici, şi piese ale unor artişti precum Pink, Alice Cooper sau Voltaj. Ca să audă şi alţii nemulţumirile lor... "Chiar aşa. Mai e cineva aici?", a întrebat - sugestiv - unul dintre "golani"...