Aproape o mie de bucureşteni au ieşit, duminică seară, în stradă, pentru a protesta împotriva modificărilor făcute în Codul Fiscal şi împotriva Guvernului PSD-ALDE.

Din Piaţa Victoriei, locul de întâlnire, manifestanţii au mers în marş la sediul PSD, iar un bărbat care a aruncat cu hârtie igienică în curtea imobilului a fost amendat cu 300 de lei. De asemenea, scrie news.ro, alte două persoane au fost duse la secţie de către jandarmi şi poliţişti, pentru a fi legitimate.

Protestatarii au stat cam o oră în faţa sediului Partidului Social-Democrat, timp în care au huiduit şi au scandat. 

Câteva mii de oameni au protestat şi în marile oraşe din ţară, din aceleaşi motive. În Cluj Napoca, unde au ieşit în stradă cam o mie de oameni, conform hotnews.ro, unii oameni au avut pancarte cu mesajul "Ziua sunt corporaţia, dar seara #rezist". La Timişoara, organizatorii au estimat că au participat 2.000 de persoane, care au mers în marş spre Palatul de Justiţie şi sediul DNA. Aceeaşi sursă mai scrie că aproximativ 800 de persoane au mărşăluit şi în Braşov, dar şi că proteste cu zeci de participanţi au mai avut loc în Târgu Mureş, Ploieşti, Galaţi, Iaşi, Bistriţa, Tulcea, Baia Mare, Alexandria şi Alba Iulia.