O parte din deţinuţii închişi în Penitenciarul Oradea se solidarizează cu colegii lor din ţară, care protestează împotriva condiţiilor de detenţie.

Joi, trei persoane închise în unitatea de maximă siguranţă din centrul oraşului au refuzat să ia micul dejun, dar apoi au luat prânzul, în timp ce alte şapte persoane au refuzat a doua masă a zilei. "Potrivit legii, pentru a fi declaraţi în refuz de hrană deţinuţii trebuie să nu ia trei mese consecutive. Ca atare la Penitenciarul Oradea nu am avut şi deocamdată nu avem deţinuţi aflaţi oficial în refuz de hrană", a declarat pentru BIHOREANUL Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie.

Miercuri, cinci persoane au refuzat micul dejun, dar s-au răzgândit în privinţa demersului lor până la ora prânzului.

Spre deosebire de alte închisori din ţară, unde au existat proteste şi răzmeriţe agitate, la Oradea nu s-au înregistrat incidente. "Suntem atenţi la ceea ce se întâmplă, dar deocamdată nu a fost cazul să întărim posturile de pază ori să luăm alte măsuri de urgenţă", a mai spus Adina Bîrda.

Într-o conferinţă de presă ţinută joi, senatorul Biro Rozalia a afirmat că în contextul protestelor din ţară a vizitat Penitenciarul Oradea şi a vorbit cu două persoane care au refuzat hrana. Potrivit acesteia, deţinuţii i-au vorbit despre calitatea insuficientă a hranei şi preţurile mari de la ABC-ul din incinta unităţii.

În principiu, însă, senatorul UDMR a descoperit că, la Oradea, condiţiile de detenţie sunt "net superioare" celor din alte unităţi de detenţie din ţară, cei închişi având spaţii adecvate, acces la duşuri şi televizoare în fiecare cameră.

UPDATE:

Sâmbătă, la Penitenciarul Oradea niciunul dintre deţinuţi nu era în refuz de hrană. Şi cei care, joi, au început această formă de protest au renunţat rapid la ea, luând în aceeaşi zi cina.

Citeşte şi: Senatorul Rozalia Biro a vizitat Penitenciarul Oradea, unde în ciuda condiţiilor bune 5 din cei 514 deţinuţi au vrut să intre în refuz de hrană