Dragi orădeni, este binecunoscut rolul extraordinar pe care l-a avut Biserica Română Unită în renaşterea naţională şi culturală a poporului nostru, precum şi în făurirea României Mari.

Poate unii dintre dumneavoastră n-aţi avut şansa de a afla multe lucruri în acest sens, dată fiind perioada nefastă a comunismului, când această Biserică nu doar că a fost aspru persecutată, ci era interzisă până şi menţionarea ei în public. Ea a dat însă naştere unor personalităţi marcante precum Gheorghe Şincai, Simeon Bărnuţiu, Iuliu Maniu şi mulţi alţii.

Pe 20 aprilie vom avea deosebita bucurie de a dezveli statuia unui ilustru ierarh orădean al acestei Biserici, episcopul Dr. Demetriu Radu. În cele ce urmează voi prezenta succint câteve din realizările sale.

Demetriu Radu s-a născut la 7 noiembrie 1862 în comuna Uifalăul Săsesc, azi Rădeşti, în judeţul Alba. În 1885 tânărul Demetriu Radu obţinea doctoratul în teologie şi filosofie la celebra facultate a Congregaţiei de Propaganda Fide din Roma. În acelaşi an, la 26 iulie, era hirotonit preot.

În anii 1897-1903, Demetriu Radu a păstorit Eparhia Geco-Catolică a Lugojului, iar din 1903 până în 1920 pe cea a Oradiei.

Încă înainte de instalarea sa în scaunul orădean, ce a avut loc la 16 august 1903, Demetriu Radu a contractat cu arhitectul Rimánóczy Kálmán junior reconstruirea palatului episcopal, care se degradase, mai ales după devastarea sa, în 1892. Palatul a fost inaugurat şi sfinţit la 11 iunie 1905. Tot la arhitectul amintit a apelat Preasfinţitul Radu pentru reconstrucţia, în 1907, a turnului Catedralei Sfântul Nicolae, căzut pradă flăcărilor, lucrările fiind executate pe cheltuiala episcopului.

La Stâna de Vale, staţiune fondată de antecesorul său, Episcopul Mihai Pavel, Demetriu Radu a zidit o nouă reşedinţă şi mai multe vile, aici retrăgându-se pentru reculegere atât ierarhii şi clericii, cât şi credincioşii Eparhiei.

În timpul păstoririi Episcopului Radu, au fost renovate clădirile Seminarului şi Şcolii Normale Unite din Oradea, ale mai multor şcoli din Beiuş, construindu-se şi altele noi.

Preasfinţitul Radu şi-a asumat o grijă constantă pentru dezvoltarea şcolilor confesionale din Eparhia Oradiei, obiectivul astfel urmărit fiind însăşi păstrarea şi dezvoltarea limbii române şi deci păstrarea fiinţei naţionale a poporului nostru.

În luna octombrie 1918, când comitetul executiv al Partidului Naţional Român a fost convocat la Oradea şi a redactat memorabila Declaraţie de Independenţă a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, pe care Alexandru Vaida Voevod a citit-o în Parlamentul din Budapesta la 15 octombrie, câţiva dintre membrii comitetului, după cum mărturiseşte canonicul Iacob Radu, au fost oaspeţii episcopului şi s-au consultat cu el asupra textului hotărârii. Chiar Alexandru Vaida a venit la dânsul cu proiectul şi împreună au făcut unele modificări.

La 1 Decembrie 1918, împreună cu Gheorghe Pop de Băseşti şi cu Ioan Papp, episcopul ortodox al Aradului, Preasfinţitul Radu a prezidat Adunarea Naţională de la Alba Iulia, care a hotărât Unirea Transilvaniei cu România.

Eliberarea Oradiei de către Armata Română a avut loc la 20 aprilie 1919. În acea minunată zi, Palatul Episcopal Greco-Catolic a fost vizitat de generalul Traian Moşoiu care, înainte de a pleca spre Satu Mare, l-a lăsat comandant în Oradea pe Generalul Holban, acesta aşezându-şi cartierul său general în Palat, devenind astfel vecin cu canonicii Eparhiei. A doua zi după-amiază, în saloanele Palatului s-a ţinut o şedinţă solemnă a Consiliului Naţional, la care au fost aleşi funcţionarii superiori ai Bihorului eliberat în frunte cu dr. Coriolan Pop ca prefect, începându-se organizarea judeţului în cadrul României Mari.

La 23 mai 1919, Oradea a fost vizitată de Maiestăţile lor Regele Ferdinand şi Regina Maria. De la gară, aceştia au mers la Biserica Ortodoxă cu Lună, apoi la Catedrala Greco-Catolică, unde episcopul Demetriu Radu i-a binecuvântat şi a ţinut Te Deum. De la Catedrală, cuplul regal s-a deplasat la Palatul Episcopal Greco-Catolic unde, după un scurt popas, au avut loc recepţiile autorităţilor bisericeşti, civile, militare şi ale diferitelor societăţi, aşa încât toţi intelectualii români au avut fericirea să le vadă de aproape pe Maiestăţile lor. Atunci s-a văzut cu adevărat cât de inspirat a fost gândul ierarhului orădean de a ridica acel Palat, cu toate că anterior mulţi îl criticaseră aspru pentru iniţiativă.

Dintre ierarhii greco-catolici români, Demetriu Radu a fost prima victimă a terorii comuniste, murind în atentatul din Senatul României, la 8 decembrie 1920.

Vă las să trageţi singuri concluziile, însă nu înainte de a reda gândurile marelui român care a fost episcopul Demetriu Radu, rostite după împlinirea idealului nostru naţional:

„După darul lui Dumnezeu, acela ce împarte biruinţa pe câmpul de răsboi şi umileşte neamurile pe pământ, meritul pentru împlinirea acestui vis este al naţiunii întregi, întrucât, deşi împărţită, a ştiut a păstra, ca şi într-o năstrapă de aur, neştirbită, ideea unităţii sale, până la răsăritul soarelui, când visul însuşi într-o scumpă realitate s-a schimbat”.

† Virgil Bercea
Episcop Greco Catolic al Oradiei