Liderii PSD s-au reunit, miercuri, în şedinţa Comitetului Executiv, unde au decis retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiției, Tudorel Toader. În urma votului, acesta ar putea fi înlocuit cu deputatul Eugen Nicolicea.

Un singur vot a fost împotriva retragerii sprijinului politic lui Toader, Dig24.ro precizând că a fost vorba despre Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui. De altfel, înainte de CEx, acesta spunea că Toader „e un profesor bun, are prestigiu juridic ridicat, chiar dacă activitatea sa nu a fost cea dorită, i se poate da o notă bună”, arată sursa citată. 

Debelka mai aşteaptă

În aceeași ședință, CEx a votat și numitea Oanei Florea la ministerul pentru Fonduri Europene, respectiv numirea lui Tit Brăiloiu la Ministerul Românilor de pretutindeni, după ce Rovana Plumb și Natalia Intotero au decis să candideze la alegerile europarlamentare. 

De precizat că una dintre variantele vehiculate pentru conducerea Ministerului Românilor de pretutindeni a fost orădeanca Lilla Debelka, susținută atât de Ioan Mang cât și de Codrin Ștefănescu.

Graba cu ordonanțele

Tudorel Toader a căzut în dizgrație, în ultimele luni, fiind criticat de tot mai multe voci din partid şi chiar de Liviu Dragnea, după ce a refuzat sistematic să adopte ordonanțele privind modificarea codurilor penale și contestația în anulare atât de necesare pentru Liviu Dragnea și PSD.

„Am avut un respect foarte mare pentru Tudorel Toader, am şi acum, dar a greşit foarte mult. Ca membru al unui Guvern asumat de un partid mare, într-o perioadă destul de agitată exact din motivele astea false, nu poţi să te joci cu aşa ceva. Aici este vorba despre o responsabilitate foarte mare pe care trebuie să ţi-o asumi şi nu poţi să enunţi ceva după care să te joci cu enunţul, mai ales că sunt foarte sensibile. Nu are nimeni ceva cu domnul Toader personal, ba dimpotrivă, îi respect pregătirea”, a declarat, săptămâna trecută, Liviu Dragnea.

Tot miercuri, după ședința Comitetului Exectutiv, PSD a convocat plenul la Senat pentru votul la moțiunea împotriva ministrului Justiției.

Așteaptă demisia lui Toader

După CEx, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că propunerile legate de nominalizările pentru noii miniștri vor fi trimise președintelui Klaus Iohannis, și a mai adăugat că speră ca, în urma votului din CEx, Tudorel Toader va demisiona din funcție.

„Astăzi o să am o discuție cu dl Tudorel Toader și vom vedea ce decizie va lua”, le-a spus Dăncilă jurnaliștilor. Premierul a refuzat să răspundă la întrebarea ce se va întâmpla dacă acesta nu va demisiona, situație în care s-ar crea un blocaj.

Digi24 notează că Tudorel Toader a dat de înțeles că nu va demisiona din funcție, ci va aştepta să fie demis.

În mai multe rânduri, Liviu Dragnea a spus că remanierea este atributul premierului, însă Viorica Dăncilă a susţinut că aşteaptă decizia partidului. În acest condiţii, liderii PSD au lansat varianta ridicării sprijinului politic pentru Tudorel Toader, ceea ce ar trebui să determine eliberarea din funcţie a acestuia de către premier.