Lansată în urmă cu o lună, "moţiunea populară" a Partidului Social Democrat, ce are ca ţintă demiterea Guvernului Boc, a reuşit să adune 59.000 de semnături printre bihoreni, dintre care 15.000 din Oradea.

"Am un mesaj de felicitare pentru cei 15.000 de orădeni care până acum au semnat, la sediul nostru şi în timpul acţiunilor prin oraş, pentru ca guvernul incompetent condus de Boc să plece", a declarat Claudiu Pop, preşedintele filialei municipale a PSD, vineri, într-o conferinţă de presă.

Ţinându-şi promisiunea de a purta doliu până când Guvernul va fi destituit, senatorul Ioan Mang a venit la conferinţa de presă îmbrăcat într-un costum negru şi a precizat că adunarea semnăturilor se va prelungi până la sfârşitul lunii septembrie, când va avea loc Conferinţa Naţională a PSD.

"Sper să putem realiza acea cifră de 100.000 de semnături pe care ne-am propus-o", a afirmat Mang, precizând că faţă de alte judeţe, Bihorul "stă bine" la numărul de oameni care doresc destituirea guvernului condus de Emil Boc.

După centralizare, lista de semnături strânse din toate judeţele ţării va fi folosită pentru susţinerea moţiunii de cenzură pe care parlamentarii social-democraţi o vor depune în mod oficial.