După ce preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul referendumului din 2012, conducerea PSD Bihor a anunţat că îl consideră nevinovat pe fostul ministru şi îi cere să nu renunţe la şefia partidului.

Printr-un comunicat de presă transmis luni, PSD Bihor a anunţat că vineri s-a reunit Biroul Permanent Judeţean al filialei, pentru a dezbate demisia lui Dragnea din funcţia de ministru şi decizia acestuia de a-şi pune pune mandatul de președinte executiv la dispoziția Biroului Național Permanent al PSD.

„Președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a arătat că situația creată prin condamnarea, chiar și cu suspendare, a unui lider marcant al unui partid pentru faptul că a îndemnat oamenii să meargă la vot, creează un precedent periculos pentru funcționarea democrației. Acest precedent poate determina membrii partidelor și cetățenii să nu mai participe la scrutinele electorale și să nu mai facă campanie electorală, de frica unor posibile condamnări. Într-o democrație normală, prezența la vot nu poate fi considerată un folos necuvenit”, se arată în comunicatul PSD Bihor.

Ce nu spune comunicatul social-democraţilor este că Liviu Dragnea n-a fost condamnat pentru că a îndemnat lumea să iasă la vot, ci pentru că, susţin procurorii, "cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid (...) pentru îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale". Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt, şi ei trimişi în judecată pentru falsificarea documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători. 

Membrii PSD Bihor susţin în schimb că îl consideră nevinovat pe Dragnea, subliniind şi că întreaga campanie pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a fost dusă de social-democraţi împreună cu PNL.

„Conducerea PSD Bihor apreciază efortul și munca depusă de Liviu Dragnea în cadrul Guvernului. Multe din proiectele localităților din județul Bihor au fost redeschise și multe finalizate cu sprijinul și finanțarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condus de Liviu Dragnea”, mai transmite PSD Bihor.

În final, social-democraţii bihoreni i-au cerut lui Dragnea să nu renunţe la şefia PSD, mesaj pe care l-au transmis mai multe filiale din ţară.