Printr-un comunicat asumat sec de "biroul de presă al PSD Bihor", deşi acest birou nu există propriu-zis în organizaţie, social-democraţii bihoreni au lansat un atac dur la adresa primarului Oradiei, Ilie Bolojan, pe care îl acuză de minciună şi corupţie, în urma declaraţiilor edilului vizavi de lentoarea lucrărilor la viitoarea Sală Polivalentă din municipiu. 

Trebuie menţionat că acest comunicat nu a fost transmis BIHOREANULUI, ci doar altor redacţii locale. De altfel, deja de o bună bucată de vreme preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a decis să oprească orice comunicare cu redacţia BIHOREANUL, pe care nu o mai invită nici la conferinţele de presă, nemulţumit de articolele publicate. 

Eşecuri pe tapet

Comunicatul, redactat în limbaj propagandistic, arată că "după 10 ani de conducere "glorioasă" a oraşului marca PNL şi Ilie Bolojan", Oradea "nu are nici astăzi o sală adecvată unde să meargă la evenimente cultural-artistice sau sportive de anvergură".

Apoi, PSD-iştii  "atrag atenția" adversarilor că, "înainte să vorbească despre investițiile guvernului PSD, Primăria Oradea și PNL ar trebui să explice lentoarea - nu aparentă, ci reală!, a lucrărilor de la parcarea subterană din Piața Independenței, acolo unde firma de construcţii a deputatului şi prim-vicepreşedintelui PNL Bihor, Găvrilă Ghilea este depăşită de situaţie, chinuindu-se de mai bine de 5 ani de zile să finalizeze o lucrare atribuită nu pe criterii de competenţă, ci strict de prietenie şi filieră politică PNL".

"PNL rămâne dator să vorbească şi de flagrantele eşecuri ale administraţiei locale privind refacerea de trei ori a Pasajului Vulturul Negru, dezastrul de la Dealul Ciuperca sau povestea dalelor crăpate înainte de vreme din Piaţa Unirii, toate lucrări de mântuială, făcute cu mult hei rup şi inaugurate cu mult tam tam. Sunt greşeli acceptate şi patronate de Ilie Bolojan şi PNL, dar plătite cu multă generozitate către clienţii şi colegii din PNL tot din buzunarele orădenilor!", se arată în comunicat.

Acuzând şi că lucrările la reţeaua de termoficare din oraş nu se mai termină şi că cele de la parcarea de lângă Piaţa Rogerius trebuie refăcute, PSD-iştii susţin, pe un ton ironic, că "bine măcar că obrazul conducerii PNL Bihor nu crapă de ruşine aşa uşor precum a crăpat betonul şi asfaltul etajului superior al parcării, după doar un an de zile!".

La cererea Primăriei

Cât despre lucrările la sala polivalentă, PSD Bihor arată că "derapajul populist şi propagandistic al lui Ilie Bolojan" nu menţionează că Primăria a încurcat şantierul, deoarece "a schimbat amplasamentul iniţial, nu a predat la timp amplasament către constructor şi a solicitat, şi a primit, schimbarea sistemului de încălzire".

"Toate acestea au dus, inevitabil la întârzierea lucrărilor. În acest context, să vină acum, tocmai el, să aducă reproşuri denotă un tupeu maxim! De altfel, merită subliniat şi faptul că singurele cheltuieli ale Primăriei Oradea cu acest proiect sunt cele legate de schimbarea sistemului de încălzire (făcute la cererea sa), precum şi cele privind racordurile şi utilităţile, cheltuieli normale pe care Primăria le realizează inclusiv pentru investiţiile private din oraş", se mai arată în comunicat.

Întrebări fără răspuns

Cum anume au încurcat aceste modificări - care sunt anterioare demarării lucrărilor - şantierul, nu este clar. Cert este însă că ritmul lucrărilor este evident lent, iar la începutul acestui an au apărut numeroase controverse privind această construcţie, care nu au fost lămurite explicit nici până în prezent de factorii guvernamentali şi de reprzentanţii PSD.

Liberalii au acuzat, la acea vreme, faptul că Guvernul nu a prevăzut bani în bugetul Ministerului Dezvoltării pentru sala polivalentă de la Oradea, Mang răspunzând doar că este un "fake news". Totuşi, din cauza lipsei finanţării, Selina, subcontractorul local al câştigătorului licitaţiei, Construcţii Erbaşu, şi-a retras utilajele de pe şantier.

"Corupţie şi propagandă"

În final, PSD-iştii bihoreni susţin că Bolojan şi PNL şi-au făcut un obicei din a arunca vina "oriunde altundeva decât acolo unde se află cu adevărat - în curtea Primăriei şi a PNL" şi acuză că în Primăria condusă de Ilie Bolojan ar trebui cercetat "regimul profund corupt şi propagandistic".

"Pentru că nu poţi, decât într-un regim profund corupt şi propagandistic (şi este MULT de cercetat la Primăria condusă de Ilie Bolojan) să îţi asumi doar cele bune - pentru care propaganda aservită, plătită din bani publici, îţi ridică osanale, iar cele rele să le pasezi mereu subalternilor. Ceea ce întârzie cu adevărat la Oradea este asumarea reală a tuturor faptelor lui Ilie Bolojan dar, ca întotdeauna în viaţă, ea îl va prinde din urmă", se încheie comunicatul.

Citeşte pe această temă şi articolul"Bolojan, despre construcţia noii săli polivalente din Oradea: "Se poate lucra cu mai mulţi muncitori şi cu un ritm mai bun!" (FOTO)"