După ce Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că îl suspectează pe premierul Victor Ponta de fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală, iar preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia, PSD Bihor a reacţionat şi îi cere şefului Guvernului să rămână pe poziţii. Aşa cum, de altfel, Ponta a anunţat pe Facebook că va face.
"Ponta trebuie să rămână premier"
Într-un comunicat de presă transmis vineri de preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, în numele organizaţiei, acesta spune că filiala este solidară cu Ponta şi îi susţine decizia de a nu demisiona din funcţia de prim-ministru. "Atâta timp cât are susţinerea Parlamentului, Victor Ponta trebuie să rămână premier. Pe această cale, îi solicităm primului ministru, Victor Ponta, să-şi continue mandatul cu care a fost investit de cetăţenii României, prin votul Parlamentului, şi să continue punerea în aplicare a programului de guvernare", se arată în comunicatul PSD Bihor.
Invocând "creşterea economică sănătoasă şi durabilă" din ultimii trei ani, reducerea CAS la angajator şi scăderea TVA la alimente, Mang spune că rezultatele guvernării lui Ponta sunt argumentul determinant pentru care acesta nu trebuie să demisioneze. Totodată, social-democratul spune că i se pare "suspect" că premierul a fost citat la DNA în ziua în care Partidul Naţional Liberal a depus o moţiune de cenzură, adăugând că el şi organizaţia pe care o conduce condamnă orice acţiune de utilizare a Justiţiei drept mijloc de presiune asupra politicului.
Social-democratul îl critică şi pe preşedintele Klaus Iohannis: "Demersul domnului Klaus Johannis privind solicitarea de demisie a premierului nu este decât o abordare politicianistă menită a destabiliza situaţia politică şi a sprijini PNL în demersurile sale". În plus, susţine Mang, prin declaraţia sa de vineri, preşedintele a abandonat poziţia de neutralitate politică şi, astfel, a încălcat prevederile Constituţiei.
Metoda "copy-paste"
Mesaje similare de susţinere a premierului Victor Ponta au dat vineri mai multe organizaţii PSD din ţară, după ce premierul a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA, în dosarul lui Dan Şova.
DNA îl acuză pe Victor Ponta că în perioada octombrie 2007-decembrie 2008 a primit 181.439 lei de la casa de avocatură a lui Dan Şova, în baza unei convenţii de colaborare. Pentru a justifica aceşti bani, Victor Ponta ar fi întocmit 17 facturi fictive, pentru că în realitate Ponta nu ar fi prestat niciun fel de activitate pentru casa de avocatură a lui Dan Şova, conform DNA.
Ulterior, în urma unor controale fiscale, Ponta ar fi realizat 16 înscrisuri false, care să justifice activitatea sa juridică la casa de avocatură. Înscrisurile ar fi fost realizate prin metoda "copy-paste", conform procurorilor DNA.
Ponta a folosit o parte din aceşti bani pentru a-şi cumpăra două apartamente de lux într-un complex rezidenţial.
În afară de banii primiţi de la casa de avocatură, Ponta a beneficiat şi de un autoturism Mitsubishi Evo Lancer X, în mod gratuit, de la casa de avocatură a lui Şova. Firma respectivă a plătit avansul şi ratele de 6.000 de lei pe lună pentru acest autoturism folosit de Ponta, în total aproape 80.000 de lei, conform DNA.
Ulterior, Ponta l-a promovat în Guvern pe Dan Şova, lucru pentru care DNA îl acuză pe primul ministru de conflict de interese, dat fiind faptul că anterior el a primit bani şi o maşină de la Şova.
Citeşte şi articolele:
Iohannis solicită demisia premierului. Ponta: Nu, doar Parlamentul poate să mă demită!