Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, s-a întors acasă după două zile agitate în Bucureşti şi s-a întâlnit cu jurnaliştii orădeni. După ce a povestit versiunea "oficială" asupra celor petrecute - şi anume, aşa cum a spus şi liderul PSD, Liviu Dragnea, că premierul Sorin Grindeanu nu a respectat programul de guvernare şi că este singurul vinovat pentru neîndeplinirea unor măsuri promise - Mang a spus că el personal îşi doreşte demisia lui Grindeanu.

"Ieri, mi-am permis să-i scriu domnului Grindeanu un SMS în care am făcut un apel: dacă ţine la partid, să-şi dea demisia, să rămână în echipă, să formăm un alt Guvern, pentru că nimeni nu s-a născut cu guvernarea în braţe şi trebuie să mergem înainte. Din păcate, nu mi-a răspuns", a declarat Mang, vineri, într-o conferinţă de presă.

Vrea cu UDMR

Mang a prezentat şi cele trei scenarii posibile în momentul de faţă. Prima variantă, "cea mai elegantă", ar fi ca Grindeanu să-şi dea demisia, a doua - ca premierul să încerce să facă un alt guvern, care însă nu ar trece de votul Parlamentului, iar a treia - ca PSD să depună o moţiune de cenzură. "Astăzi, România nu are guvern. Are un premier care nu vrea să plece de acolo şi care a rămas singur. Situaţia nu este nici pentru noi îmbucurătoare", a declarat Mang.

Întrebat de BIHOREANUL cum se simte el, ca lider al partidului, în această situaţie jenantă, ca PSD să depună o moţiune împotriva propriului Guvern, Ioan Mang a negat că ar avea vreo urmă de stinghereală: "Astăzi PSD nu are guvern. Miniştrii şi-au dat demisia, avem un premier care nu mai este membru PSD, a fost exclus. Ţara nu are guvern, nu am spus-o eu, a spus-o domnul Augustin Zăgrean, specialist în drept constituţional".

Pe de altă parte, Mang - aliat vechi al UDMR Bihor - crede că PSD ar trebui să se alieze cu UDMR. "Dacă se va discuta acest lucru, eu voi zice că da, trebuie cooptată la guvernare, pentru stabilitate", a spus Mang, răspunzând tot unei întrebări a BIHOREANULUI.

Cu Bodog înainte!

De asemenea, este cert că preşedintele PSD Bihor îl va susţine pe ministrul demisionar al Sănătăţii, orădeanul Florian Bodog, pentru un nou mandat în viitorul Guvern, chiar dacă, potrivit evaluării PSD, acesta a îndeplinit integral doar 3 măsuri din cadrul programului, parţial 9, iar deloc 14. Mang nu-l consideră pe Bodog incompetent, ci spune că de vină pentru aceste nereuşite este... tot Grindeanu.

"Sunt măsuri care se pot îndeplini de către un ministru şi care se pot îndeplini de către Guvern. Pe domeniul domnului Bodog, Guvernul a rămas în urmă la proiectul privind spitalele regionale, spitalul republican. Dar nu poate fi acuzat ministrul singur. Erau avize de la diverse ministere, inclusiv pentru achiziţii. Dacă acelea întârzie şi premierul nu are timp... Doamna Olguţa Vasilescu a spus că şi dumneaei şi domnul Bodog au fost să discute cu premierul de mai multe ori, dar n-au putut", a declarat Mang.

"Eu îl susţin în continuare, pentru că în primul rând dânsul are expertiza necesară, aşa cum am spus şi când a fost numit, a lucrat şi înainte în Minister, cunoaşte Ministerul, cunoaşte bine problemele, o serie de lucruri care au funcţionat prost au început să funcţioneze", a mai spus şeful PSD Bihor.

Dragnea, de neînlocuit

BIHOREANUL i-a cerut şefului PSD Bihor să explice şi ce s-a întâmplat la prima şedinţă CEx din PSD, unde, după spusele lui Grindeanu, Liviu Dragnea i-ar fi oferit premierului şefia mai multor instituţii publice, fapt ce ar putea fi catalogat chiar ca o dare de mită.

"În CEx nu s-a discutat. Nu spun că (n.r. Grindeanu) minte, poate că s-a discutat undeva, într-un birou. De ce să fie o interpretare ca dare de mită? Ştiţi cumva că alţii au primit postul din ceruri? Sigur, cu ajutorul lui Dumnezeu, cineva îi propune acolo şi alţii votează", a răspuns Mang.

Cât despre ultimatumul dat de Grindeanu lui Dragnea, de a demisiona de la şefia PSD până luni, Mang îl consideră irelevant. "Domnul Dragnea a întrebat la primul CEx dacă vrem să-şi dea demisia. Nimeni din CEx nu a dorit, dimpotrivă, CEx i-a spus că nu putem să aruncăm partidul în aer", a mai spus şeful PSD Bihor.