PSD Bihor a revenit, joi, pe marginea controversei privind amenajarea primelor două terase din Piaţa Unirii reamenajată, ambele aparţinând unor afacerişti liberali, acuzând "tăcerea vinovată" a lui Ilie Bolojan faţă de "favorizarea clientelei PNL" şi cerându-i primarului să dea publicităţii toate documentele legate de avizarea respectivelor terase.

Comunicatul semnat "Biroul de presă al PSD Bihor" reproduce mai multe declaraţii publice ale protagoniştilor scandalului - Anca Grama, consiliera primarului Bolojan şi soţia proprietarului terasei Romanada, Lucian Popa, directorul Direcţiei de Patrimoniu Imobiliar şi totodată acţionar al localului Lord’s, respectiv Adriana Lipoveanu, directorul adjunct al Instituţiei Arhitectului Şef, încercând să demonstreze, prin ele, că procesul de elaborare a Planului general de amplasare a terselor în Piaţa Unirii nu ar fi unul transparent.

Faptul că respectivul plan - ce urmăreşte încurajarea schimbării funcţiunilor actuale ale unor spaţii comerciale, din bănci sau sedii de firme în unităţi de alimentaţie publică - nu a fost dezbătut public, nefiind nici clar dacă a fost sau nu aprobat, le-ar fi permis, în viziunea PSD-iştilor, celor doi liberali să "fure startul" în raport cu alţi comericanţi, demonstrând că "în viziunea (sic!) liberală a lui Ilie Bolojan şi a găştii lui din Primărie, democraţia e doar pentru căţei".

"Se poate aproba amplasarea unei terase şi pe baza unui plan aflat în lucru, care nu a fost adus la cunoştinţa publicului? Angajaţii Primăriei se încurcă în explicaţii în încercarea nereuşită de a muşamaliza un caz grav. Iniţiativa Primăriei de a modifica şi "simplifica" regulamentul privind terasele, după ce în prealabil apropiaţii primarului s-au instalat deja hoţeşte în Piaţa Unirii, este recunoaşterea faptului că au greşit şi o încercare de le închide gura şi de a cumpăra tăcerea celorlalţi proprietari de localuri, care se simt păcăliţi", arată PSD.

Comunicatul îi cere primarului Ilie Bolojan "să pună la dispoziţia opiniei publice toate documentele pe baza cărora au fost autorizate şi funcţionează terasele apropiaţilor săi" şi totodată îi solicită "în mod imperativ" să "îşi asume responsabilitatea şi să îi demită din funcţii pe cei vinovaţi în acest caz", amintindu-i-se că în 2008 "promitea corectitudine, cinste şi transparenţă", pe când acum "tace pentru că se simte probabil vinovat şi pentru că nu poate să contrazică evidenţele". La rândul ei, Primăria este somată să reia procedurile pentru amplasarea teraselor din Piaţa Unirii "cu respectarea tuturor criteriilor de transparenţă şi corectitudine".

Reprezentanţii Primăriei şi patronii celor două localuri au arătat, în urmă cu o săptămână, la lansarea primelor acuzaţii, că cele două terase au primit aprobarea în baza Regulamentului general privind terasele, datând din 2010, care permite unui local să-şi extindă terasa în spaţiul adiacent frontului său stradal, adică în faţa unui vecin, cu acordul acestuia, şi sub condiţia respectării normelor Ministerului Sănătăţii care prevăd că terasele pot funcţiona doar în apropierea unităţilor de alimentaţie publică, care trebuie să asigure surse de apă şi toalete pentru clienţi.

Citiţi pe această temă şi articolele:

PSD acuză "corupţie în Primărie": Piaţa Unirii este folosită de clientela PNL, pentru a-şi spori afacerile

Scandalul teraselor: Consilierii PSD susţin că primarul Ilie Bolojan este "cel puţin suspect într-un caz grav de corupţie"