În prima conferinţă de presă susţinută de când este preşedinte ales al PSD Oradea, ce a avut loc joi la sediul filialei, Liviu Sabău Popa a respins categoric acuzele viceprimarului Mircea Mălan cum că Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor ori PSD ar fi reclamat nereguli în proiectele derulate de Primăria Oradea la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

"Vă asigurăm că absolut nimeni din PSD sau din Agenţia pentru Protecţia Mediului, chiar dacă directoarea este membru PSD, nu a urmat nicio linie directoare de sabotaj. Am fi nebuni ca în momentul de faţă să sabotăm vreun proiect pentru Oradea", a declarat Liviu Sabău Popa. Întrebat de ziarişti dacă este sigur de această informaţie, preşedintele PSD Oradea a spus că el nu ştie ca cineva să fi făcut o astfel de sesizare, iar dacă asta s-a întâmplat cumva, "este grav".

Declaraţia vine după ce Mălan a spus într-o conferinţă de presă că ADR Nord-Vest a notificat Primăria că vine în control în Piaţa Unirii şi că eforturile municipalităţii sunt sabotate "de un anumit partid", cu referire directă la PSD. Potrivit lui Sabău Popa, însă, controlul cu pricina a fost demarat de Ministerul Dezvoltării.

Prezent în aceeaşi conferinţă de presă, europarlamentarul Emilian Pavel şi-a completat colegul, aruncând săgeţi către viceprimarul liberal al Oradiei. "Din păcate, tovarăşul Mălan în vizitele de lucru pe şantierele patriei a intrat deja în campanie electorală. Aceste mesaje în direcţia PSD au exact menirea de a pregăti alegerile de anul viitor", a declarat Pavel.

Sala multifuncţională se face

Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă, europarlamentarul a subliniat că Primăria Oradea a fost vinovată de blocajul privind construcţia sălii de sport în oraş. După ce în urmă cu două săptămâni Consiliul Local a hotărât să predea un teren către Compania Naţională de Investiţii, ca aici să fie ridicată sala de 5.000 de locuri, Pavel a precizat că această hotărâre trebuia dată din toamnă.

"În octombrie, i-am cerut domnului Mureşan, pe atunci viceprimar, să-mi dea toată corespondenţa între Primărie şi CNI. Atunci i-am comunicat că există hotărâre de stabilire a destinaţiei terenului, nu de transfer către CNI, cum este nevoie. Primăria abia după 8-9 luni a hotărât să dea HCL aşa cum am cerut", a declarat Pavel.

Amintind că într-un interviu acordat BIHOREANULUI în noiembrie a declarat că dacă sala de sport nu se va face, PSD-iştilor ar trebui să le fie ruşine, europarlamentarul a subliniat acum că partidul din care face parte s-a ţinut de cuvânt cu tot ce a promis. "Nu mă aştept la scuze de la Primărie, dar la un partener mai bun şi un ritm mai alert", a mai spus Pavel.