Interzise din vara anului 2018, când în România au apărut focarele de pestă porcină africană, târgurile de animale nu au fost nici acum reluate, iar aceste restricţii îi sărăcesc pe crescătorii de animale, susţine vicepreşedintele PSD Bihor, Ioan Sorin Roman.

Acesta a cerut ca autorităţile din Bihor să ia modelul omologilor din Alba şi să redeschidă târgurile pentru crescători de alte animale, cu excepţia porcilor.

Exemplul Alba

„Crescătorii muncesc aproape pe nimic, de câştigat câştigă doar samsarii. Începând cu 9 iulie, în judeţul Alba, în Câmpeni, a fost redeschis primul târg, şi în tot judeţul există un grafic al târgurilor. De aceea insist ca şi domnul prefect să ia deciza de redeschidere a târgurilor, desigur, autorizate sanitar-veterinar”, a declarat Ioan Sorin Roman, luni, într-o conferinţă de presă.

PSD-istul, fost parlamentar şi proprietar al unei ferme în zona Cefa, a precizat că decizia redeschiderii aparţine comitetelor locale pentru combaterea bolilor (care funcţionează în cadrul prefecturilor), iar câteva primării din judeţ au făcut solicitări în acest sens. „Sunt anumite restricţii legate de prezenţa porcilor, dar e liber pentru celelalte specii de animale”, a mai spus Roman.

Se dezic de Dragnea

Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă, Ioan Sorin Roman (dreapta) şi Adrian Madar (stânga), care este purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, au comentat despre recenta eliberare din închisoare a fostului preşedinte al partidului Liviu Dragnea. Amândoi au folosit un limbaj neutru, lăsând însă să se înţeleagă că Dragnea nu mai are loc printre ei.

Madar si Roman

„PSD nu intră în acest tip de discuţii „dosar politic” (n.r. Dragnea a susţinut, după eliberare, că a fost un deţinut politic), constată că această poziţie echilibrată pe care PSD o are din 2019 încoace este pe gustul publicului”, a declarat Madar.

Întrebaţi de BIHOREANUL dacă poziţia pe care o enunţă este a lor personală sau a organizaţiei, ţinând cont că în trecut preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, se declara prieten bun cu Dragnea, iar după ce acesta a fost condamnat la închisoare a continuat să-i ia apărarea şi să susţină că a încasat o pedeapsă politică, cei doi au spus că vorbesc în numele PSD. „Este poziţia partidului, poziţiile noastre personale nu cred că contează”, a precizat Madar.