Însoţit de mai mulţi colegi de partid, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a depus luni la Biroul Electoral Judeţean lista candidaţilor social-democraţilor la Consiliul Judeţean, precum şi semnăturile de susţinere.

La sediul BEJ, Mang şi colegii lui au fost întâmpinaţi de preşedinta biroului, judecătoarea Florina Crişan. "Sper să fiţi în regulă cu actele şi vă dorim succes. Să aveţi o campanie electorală fără incidente!", le-a spus PSD-iştilor preşedinta BEJ.

În birou se afla şi prefectul Claudiu Pop, care de asemenea le-a urat succes politicienilor cu care a fost coleg de partid, înainte de a deţine această funcţie. "Sperăm ca după data de 6 (n.r. 6 iunie, ziua alegerilor locale) cel mai bun să câştige şi, indiferent cine va fi acela, toate partidele să vă daţi mâna pentru ducerea judeţului Bihor acolo unde îi e locul", a spus Pop.

La ieşirea din BEJ, liderul PSD Bihor, Ioan Mang, le-a declarat jurnaliştilor că speră că partidul său va câştiga alegerile. "E nevoie de asta pentru că, după 8 ani de conducere liberală a Consiliului Judeţean, e nevoie de o schimbare profundă pentru prosperitatea acestui judeţ", a declarat Mang.

Lista PSD pentru CJ este deschisă de însuşi Mang, urmat apoi de primarul din Ţeţchea, Bujor Chirilă, şi de prorectorul Universităţii din Oradea, Ioan Gheorghe Ţara. Pe locuri eligibile se mai regăsesc Stela Babău (director Asociaţia Ecoland Bihor), Dorel Dume (director ABA Crişuri), Florian Oros (consilier judeţean, fost membru PDL) şi Ana-Maria Tiron (secretar executiv PSD Bihor).

Candidaţii la Consiliul Local Oradea vor fi prezentaţi de PSD Bihor marţi, când listele şi semnăturile vor fi depuse la Biroul Electoral Municipal. "Am zis să nu fie amândouă în aceeaşi, din mai multe considerente. Unul este legat de media, vrem să apărem şi azi şi mâine în presă", a recunoscut Mang. După cum se ştie, candidata PSD Bihor la Primăria Oradea este fosta PDL-istă Adelina Coste.


Candidaţi PSD la Consiliul Judeţean Bihor:

  1. Mang Ioan
  2. Chirilă Bujor
  3. Ţara Ioan Gheorghe
  4. Babău Stela
  5. Dume Dorel Marcel
  6. Oros Florian
  7. Tiron Ana-Maria
  8. Butişcă Valentina
  9. David Sergiu
  10. Szatmari Adrian
  11. Durnea Cosmin Florin
  12. Derşidan Dan Ioan
  13. Gherman Dumitru
  14. Popa Alina
  15. Debelka Boglarka Lilla
  16. Fărăianu George Horia
  17. Szigeti Cosmin Alexandru
  18. Draica Valerica
  19. Miara Horia Mugurel
  20. Zbârcea Alin-Gheorghe
  21. Igna Mariana
  22. Popovici Monica Doina
  23. Pop Vasile Mircea
  24. Blaga Mariana
  25. Cipleu Sorin Leontin
  26. Magda Adrian Marius
  27. Ferician Teodor
  28. Marieş Mihaela
  29. Nojea Alin Alexandru
  30. Irimie Flavius
  31. Ianceu Ioan
  32. Gabor Cosmin Vasile
  33. Ciocan Victor Viorel
  34. Avram Nicolae Ioan
  35. Rus Ioana
  36. Bradea Ionuţ Florin
  37. Laza Călin Gheorghe
  38. Petruţ Laura Felicia
  39. Popa Leontin Liviu
  40. Ciuciu Bujor
  41. Pop Gavril
  42. Segheciu Iarko-Daniel
  43. Domşa Gheorghe
  44. Pop Raul Cristian